destul de remarcabil. A fost un cadou foarte frumos, o maşină mică de epocă, pe care ea ştia că mi-o doresc. Jillian a fost foarte inteligentă. Eu nu ştiam că o vreau, dar ea a ştiut.
Patrick Dempsey
Suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem ia naştere din gândurile noastre. Cu gândurile noastre construim lumea. Dacă gândim pozitiv şi avem o orientare pozitivă, atragem oameni pozitivi, evenimente pozitive şi situaţii pozitive.
Buddha
Un Principe nu trebuie să aibă alt ţel, nu trebuie să se gândească la altceva, nu trebuie să înveţe altceva decât războiul, cu regulile şi disciplina lui, pentru că el este singura artă necesară celui care conduce.
Niccolo Machiavelli
Cine e sătul înseamnă că a mâncat bine sau a mâncat mult?
Dorel Schor
O, grijile oamenilor! O, câtă deşertăciune este în lucruri!
Lucilius
Singura dependenţă benefică e dependenţa de Dumnezeu. Dacă se începe ziua prin a recunoaşte acest lucru, cu siguranţă El ne va face ziua bună.
Marilena Tiugan