Treceți la conținutul principal

Anii pe care îi petrecem în existenţa terestră sunt secunde în comparaţie cu

eonii care preced naşterea noastră sau cu incomensurabila perioadă de timp care va veni după ce vom părăsi această lume.
Paramahamsa Yogananda

Fără forţele distructive nu este posibilă dezvoltarea. Distrugerea, pentru noi, este reprezentată adeseori sub forma haosului. "Dar haosul este cel mai înalt grad al ordinii", spuneau anticii.
Serghei Nikolaevici Lazarev

Dacă nu am tulbura noi înşine echilibrul membrelor noastre, e de bănuit că ne-ar fi mai bine, natura dăruindu-le o aplicare dreaptă şi moderată către plăcere, ca şi către durere.
Michel de Montaigne

Dacă ai un vis, nu renunţa, pentru că ceilalţi nu pot să te urmeze.
Iustinian Cruceanu

Sus e o dimensiune, nu o limită.
Costel Zăgan

Cea mai prezentabilă carte de vizită este bunul simţ.
Valeria Mahok

Gemeoss

Toate relaţiile adevărate trebuie să fie construite pe fundamentul acceptării şi iubirii sinelui.

Acesta este gestul spiritual primordial, cel care deschide uşa înspre intimitate şi apropiere potenţială. Paul Ferrini Pacea poate suna simplu - un singur cuvânt frumos - dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal. Yehudi Menuhin Există un hotar firav între muzica interesantă şi auto-îngăduinţă. Larry Mullen Jr. Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva. Alexandru Vintea Recunoştinţa e bogăţie, văicăreala sărăcie. Doris Day

Este deziluzional şi chiar stupid să consideri că hainele nu sunt importante şi că fiecare

dintre noi ar trebui să purtăm orice ne dorim. Majoritatea oamenilor nu tratează felul în care se îimbracă cu suficientă seriozitate, însă fie că vrem sau nu, felul în care ne îmbrăcăm transmite un mesaj şi de multe ori deciziile noastre sunt puternic influenţate de felul în care o persoană arată. G. Bruce Boyer Dacă nu auzi nimic, celebrează liniştea, nu căuta să auzi sunete. De multe ori, omul caută să vadă ceea ce nu este doar pentru a se convinge de ceea ce este. Ivern Ball Trei lucruri distrug un bărbat: puterea, banii şi femeile. Niciodată nu am vrut putere. Niciodată nu am avut bani, iar singura femeie din viaţa mea este acasă acum. Harry Truman În această stare de uniune cu Spiritul, devenim martori ai propriului nostru trup, ai minţii noastre, ai gândurilor, ai emoţiilor şi în cele din urmă ai spectacolului vieţii. Shri Mataji Nirmala Devi Dacă ne lăsăm în voia lor, temerile condiţionate pot adesea să ne distragă atenţia de la modalităţile constructive de a trăi şi

Eugenismul naţional se referă la influenţele care sunt controlabile din punct de vedere

social şi de care depinde starea naţiunii. Existau două tipuri de influenţe: cele care afectează rasa însăşi şi cele care afectează sănătatea ei. Marius Turda Boala unui om se măsoară prin frecvenţa cuvântului "viaţă" din vocabularul său. Oana Frenţescu O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, păcătoşii care venim la tine! Amin. Paulo Coelho De ce nu "azi"?! Gândeşte- te că poate să nu mai fie şi mâine... Magdalena Dorina Suciu Un intelectual este cineva a cărui minte se veghează pe ea însăşi. Albert Camus Faceţi doar lucrurile care consideraţi cu adevărat că merită. Este extrem de important să fiţi fericite, dar nu uitaţi şi de cei din jur, nu sunteţi singure pe lume, iar dacă oferiţi dragoste şi fericire, aceste lucruri se vor întoarce înapoi către voi şi doar aşa veţi avea terenul propice pentru a ajunge o persoană de succes. Augustin Jianu Dacă ai de ales între două lucruri şi nu te poţi decide, ia-le pe ambele. Angela Marinescu

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am

amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere? Mircea Eliade Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta "femeia". Elena Albu Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojeşti când eşti singur şi chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii. Ileana Vulpescu Când fiul vostru va împlini 16 ani, duceţi-l pe munte. În acea linişte infinită, urechea sa va desluşi curând o voce care încă nu ajunsese până la el. Jacques Chevalier Nu există nicio cale onorabilă de a ucide, nicio modalitate blândă de a distruge. Nu este nimic bun într-un război, excepţie făcând sfârşitul său. Vasile Iuşan Dacă un c

Nici un tânăr n-ar trebui să se îngrijoreze în privinţa deznodământului studiilor sale, indiferent care

ar fi acesta. Dacă îşi găseşte ceva de făcut în fiecare oră a săptămânii de lucru, cu siguranţă că rezultatul va veni de la sine. Într-o bună dimineaţă se va trezi constatând că se numără printre cei cu adevărat competenţi din generaţia sa, indiferent care este ţelul urmărit. William James Abordaţi esenţa subiectului şi apoi ocupaţi-vă de aspectele sale marginale – aceasta este regula ocultistului care ar putea fi preluată şi de opinia publică nonocultă. Swami Panchadasi Semicercurile şi negurile femeii sunt cele ce întotdeauna au consimţit viaţa şi moartea bărbatului, cele ce i-au făgăduit regretele şi fericirile. Dumitru Florin-Adrian Dacă nu ai fost niciodată mişcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită primăvara, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea. Gheorghe Gurău Să iubim pe cineva înseamnă să fim profund interesaţi de acea persoană şi prin preocuparea pe care i-o arătam să ajungem să înţelegem faptele şi spusele ei. Alain de Botton

Sunt un francez catolic cu rădăcini armeneşti, soţia mea este suedeză protestantă, am

un cumnat algerian, care este musulman şi un nepoţel evreu. Ne înţelegem bine pentru că nu discutăm despre religia celuilalt, ci o respectăm. Charles Aznavour Nu m-am măritat niciodată, fiindcă n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă, care-mi ţin perfect loc de soţ. Am un câine, care sforăie toată noaptea, un papagal care înjură măcar o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară. Paul Constantin Speranţă. Credinţa fermă în ziua când, pe cerul nostru va străluci soarele dreptăţii. Monica Trif Dă-i femeii frâu liber şi ochelarii de cal îţi vor fi de mare folos. Grigore Drăgan Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti. William Blake

Condiţia oricărui ideal este ca realizarea lui să nu fie posibilă. Rolul său

constă mai curând în a se înălţa mai presus de realitate, înrăurind-o în chip simbolic, în felul în care steaua înrăureşte mersul navei. Jose Ortega y Gasset Când un om mă întreabă ce anume înţeleg prin acţiune, dovedeşte doar că nu este un om de acţiune. Acţiunea presupune o lipsă a echilibrului. Pentru a acţiona, e nevoie de puţină nebunie. Un om rezonabil şi sensibil se mulţumeşte cu gândirea. Georges Clemenceau E un clasic în viaţă. Deocamdată. Mihail Mataringa Mă gândesc zilnic la moarte ca la unicul lucru sigur din viaţă. Mă bucur de toate cele, indiferent că-i soare sau ploaie, că am sau nu bani, că plec la Florenţa sau la Stroieşti. Ioan Nelu Vişan Vrem drepturi egale cu cei care le merită! Dorel Schor

Ai observat cât de copleşitor este numărul proştilor în lume? Nu râde. Nu-i

dispreţui. Proştii sunt necesari oamenilor inteligenţi, tot aşa cum oamenii cinstiţi sunt necesari escrocilor. Proştii calmează şi odihnesc inteligenţele obosite. Grav este atunci când sunt prea mulţi sau prea proşti. Gheorghe Grosu Intensitatea unei dureri variază în funcţie de modul tău de gândire. Cu cât te gândeşti mai mult la o durere, fie ea fizică sau emoţională, cu atât aceasta ţi se pare a fi mai copleşitoare. Marius Simion Mai degrabă decât vântul, uleiul de rapiţă sau plutoniul, ploaia este o sursă de energie inepuizabilă. Ne rămâne de inventat maşinăriile care să o exploateze. Martin Page Arta nu redă ce e vizibil, ci face vizibil ce nu e întotdeauna vizibil. Paul Klee Atunci când există o mamă în casă, lucrurile merg bine. Amos Bronson Alcott Toată lumea, mai mult sau mai puţin, copiază, interpretează, răstălmaceşte, adaugă, şterge sau perfecţionează. Unii chiar inventează. Din păcate, unii numai pur şi simplu copiază. Viorel Muha

Am văzut de asemenea că femeile au multe lucruri în comun cu copiii, că simţul

lor moral e diferit; sunt răzbunătoare, geloase, cu înclinaţie spre o răzbunare de o cruzime aparte... Când o activitate morbidă a centrelor psihice intensifică calităţile rele dintr-o femeie..., este clar că trăsăturile semicriminale ale unei femei normale o pot transforma într-o femeie criminală mai teribilă decât orice bărbat. Femeia criminală este consecvent un monstru. Cealaltă parte a ei este ţinută în limitele virtuţilor, din cauze diferite, precum maternitatea, credinţa, slăbiciunile, şi când aceste influenţe contrare dau greş şi o femeie comite o crimă, putem concluziona că răutăţile dintr-o femeie trebuie să fi fost enorme până când să triumfe asupra atât de multor obstacole. Cesare Lombroso Cărţile m-au îndemnat să-mi adăp sufletul la izvorul de lumină al artei şi ştiinţei. G.T. Niculescu-Varone Cercetează-te pe tine ca să ştii cum să-i iubeşti pe ceilalţi. Betty Marcovici Ceea ce scapă logicii e ce avem cel mai de preţ în noi. Andre Gide Din făina cerşită, nu po

Pretutindeni, oriunde în viaţă, fie în pătura de jos, aspră, zgrunţuroasă, săracă, mucegăită de murdărie,

fie în casele sus-puse, monotone, reci, dichisite şi plicticoase, se iveşte măcar o dată ceva ce nu seamănă cu nimic din cîte a văzut omul ăână atunci şi care-i stârneşte un simţământ deosebit de cele pe care le încearcă în decursul întregii sale vieţi. Gogol Dragostea nu pune multe întrebări, deoarece, dacă începem să gândim, începe să ne fie frică. E o frică inexplicabilă, nu poate fi exprimată prin cuvinte. De aceea nu întrebi, faci. Paulo Coelho Întotdeauna există o cale. George Moore Când politica e târfă, instituţiile statului devin adevărate bordeluri. Vasile Ghica De fiecare dată când vorbesc pentru o clipă ca un rege, toţi cred că mă distrez. Foarte bine, atunci lăsaţi-mă să mă distrez în pace. Jean Anouilh Originalitatea este invariabil reclamată şi tot invariabil disputată. Adolf Rudnicki Sunt doar un puşti din Toronto, care şi-a început cariera sa. Hayden Christensen