crede că obiectul vieţii acesteia este să urmeze un plan. Nimeni nu se întreabă dacă acest plan e al lui sau a fost creat de altcineva. Strâng experienţe, amintiri, lucruri, idei ale altora şi asta e mai mult decât pot duce. Dar îşi uită propriile vise.
Paulo Coelho
Se pot vedea în neamul românesc două tipuri de energii care nu prea există la alte neamuri europene. Cea zamolxiană – activă, energică, care se impune prin exigenţă, şi cea christică blândă, protectoare, care manifestă acceptare.
Contele Incappucciato
La hotel, am trăit cincisprezece ani într-o mansardă; acum trăiesc tot la mansardă, într-un "apartament". Întotdeauna am locuit sub acoperiş. Sunt omul de la ultimul etaj, omul de sub streaşină.
Emil Cioran
Cei cu experienţă câştigă în majoritatea cazurilor.
Robin Sharma
Toamnă. Împlinirea tuturor şi culesul rostului nostru-n lume.
Viorel Muha
Oamenii caută cu disperare securitatea, fără să-şi dea seama de inutilitatea demersului lor.
Deepak Chopra