săracii Lui. E trist că mulţi nu ştiu că există o cutie a milei, din care sunt îmbrăcaţi şi hrăniţi fraţii mai mici ai lui Hristos. Cutia aceea nu este suma tuturor indulgenţelor, ci poate fi începutul întâlnirii tale cu Cerul. Restul e sminteală.
Marius Matei
Dumnezeu l-a făcut pe om dupa chipul şi asemănarea Sa, în gândire: acolo e chipul lui Dumnezeu. Iată de ce gândirea nu poate fi înţeleasă nici de către ea însăşi întrucât e un chip al lui Dumnezeu.
Sfântul Augustin
Credinţa sporadică nu valorează mare lucru, ea presupune să te entuziasmezi de perspectivele care ţi se deschid în faţă, iar apoi să îţi subminezi singur propriile eforturi mentale.
Bob Proctor
A vrut să urce cu liftul în sferele înalte ale societăţii. Liftul a rămas între etaje.
Constantin Păun
Dacă vrei să scrii, trebuie să fii dispus să fii deranjat.
Kate Green
Trebuie să avansaţi urmând drumul rădăcinilor, al ramurilor, al frunzelor, al florilor şi al fructelor. Puneţi problemele copacului întotdeauna înaintea problemelor frunzelor.
Shri Mataji Nirmala Devi