fapt şi mai puţin. Iar dacă valorează atât de puţin, poate fi dat şi la jumătate din preţ.
Francois Fourier
Adeseori nu suportăm liniştea şi nu suportăm să stăm cu noi înşine. Când de fapt acesta este unul dintre cei mai importanţi paşi în evoluţia ta pe toate planurile. Tu când ai vorbit ultima dată cu tine?
Florin Ţăran
Donatorii au dorit să-ţi păstreze creditul pentru programele reuşite. Beneficiarii, considerând că asistenţa primită nu este niciodată suficientă, au preferat să critice permanent sistemul. Doar criticile au fost contabilzate conştiincios în contul ONU.
Petru Dumitriu
Nu vreau să par glumeţ, dar umorul este cheia sufletului. Ştii ce vreau să spun?
Ana Zegrean
Guvernul există să ne apere pe unul de altul. Acolo unde guvernul şi-a depăşit limitele este când a hotărât să ne apere pe noi de noi înşine.
Mircea Micle
Dintr-un prost sănătos, indiferent şi infatuat se poate obţine oricând un om fericit.
Vasile Ghica