firav, cules dintr-o petală de floare. Vântul fredona imnul amintirilor vechi, ascunse în zâmbetul dimineţilor de mai şi numele ei, cernea dorinţe peste trupul îngheţat.
Andreea Palasescu
Niciodată n-am crezut cu adevărat în miracole; ea nu mi-a făcut nici măcar de departe impresia că ar fi o zână sau o fantomă; părea - şi tocmai acest fapt mă lega de efigia ei mişcătoare - prea vie. De aceea, mi-a venit deodată ideea să caut în singura direcţie în care o putea lua o fiinţă umană abătută de la drum: plaja. Evident, pustie la acea oră, cum puteai judeca în penumbră, eliberată până departe de apele retrase ale oceanului, după cum o indica foşnetul moale al valurilor. Mi-am scos pantofii şi am înaintat. Mi-a trebuit ceva timp până s-o văd, într-atât hainele-i albe se confundau cu pânzele de spumă. Mersese cât mai aproape de valuri; le contempla nemişcată, în picioarele goale, retrăgându-se cu un uşor salt graţios numai atunci când izbeau prea tare, în restul timpului lăsând broderiile apei să-i înlănţuie gleznele.
Dominique Noguez
Andreea Palasescu
Niciodată n-am crezut cu adevărat în miracole; ea nu mi-a făcut nici măcar de departe impresia că ar fi o zână sau o fantomă; părea - şi tocmai acest fapt mă lega de efigia ei mişcătoare - prea vie. De aceea, mi-a venit deodată ideea să caut în singura direcţie în care o putea lua o fiinţă umană abătută de la drum: plaja. Evident, pustie la acea oră, cum puteai judeca în penumbră, eliberată până departe de apele retrase ale oceanului, după cum o indica foşnetul moale al valurilor. Mi-am scos pantofii şi am înaintat. Mi-a trebuit ceva timp până s-o văd, într-atât hainele-i albe se confundau cu pânzele de spumă. Mersese cât mai aproape de valuri; le contempla nemişcată, în picioarele goale, retrăgându-se cu un uşor salt graţios numai atunci când izbeau prea tare, în restul timpului lăsând broderiile apei să-i înlănţuie gleznele.
Dominique Noguez