câştiga din când în când, nu faci lucrurile bine din când în când, ci procedezi bine mereu. Să câştigi e un obicei. Din nefericire, la fel e şi să pierzi.
Vince Lombardi
Demenţii şi deterioraţii fac foarte rar crime în timp ce psihoticii fac relativ mai des decât demenţii. Ordinea frecvenţei este: epilepsia, schizofrenia, mania, heterosuicidul în melancolie şi crimele pasionale ale paranoiacilor şi parafrenilor.
Aurel Romila
Oare generaţiile viitoare mai au de gând să vină?
Eino Vastaranta
Noi însă nu căutăm puterea şi bogăţia, cărora li se datoresc toate războaiele şi rivalităţile dintre oameni, ci libertatea, pe care nici un om n-o pierde decât o dată cu viaţa.
Sallustius
Dacă tu crezi că Dumnezeu este cel care creează şi care decide toate lucrurile în viaţa ta, greşeşti.
Neale Donald Walsch