Soseaua destinului ne-o costruim singuri între hăţişurile unei societăţi, la care fiecare contribuim

cu cinstea şi libertatea fiecăruia. Să ne construim o societate prin care să avem, destine, poteci de viaţă cât mai frumoase.
Viorel Muha

Edwarda era dreaptă, călare pe truditor, cu capul lăsat pe spate, cu părul atârnând. Sprijinindu-i ceafa, i-am văzut ochii albi, daţi peste cap. S-a încordat pe mâna care-o susţinea, iar tensiunea i-a înteţit horcăitul. Ochii i s-au limpezit, o clipă a părut că se linişteşte. M-a privit: în clipa aceea, am ştiut că privirea ei revine din nefiinţă, am văzut, în adâncul ei, o fixitate ameţitoare. Valul ce-o inunda în adânc a ţâşnit sub formă de lacrimi: lacrimile au şiroit pe obraz. Iubirea murise în ochii ce emanau o răceală aurorală, o transparenţă în care ghiceam moartea. Şi totul se amesteca în acea privire spectrală: trupurile goale, degetele ce căscau sexul, angoasa mea şi amintirea spumei de pe buze, totul contribuia la acea lunecare oarbă în moarte... Spaima din mine refuza plăcerea pe care ar fi trebuit s-o doresc: voluptatea dureroasă a Edwardei mi-a dat sentimentul unui miracol istovitor. Nefericirea şi febra mea îmi păreau derizorii, dar ele erau tot ce aveam, singurele porniri generoase din mine, demne de extazul celei pe care, în adâncul unei tăceri îngheţate, o numeam "sufletul meu".
Georges Bataille