avea încredere că îi vei face pe cei mari. Nu fii asemenea omului care a ieşit semeţ din casă hotărât să îndrepte cifrele profitului obţinut de corporaţie, deşi nu reuşise să îşi îndrepte bugetul personal. Pe cine păcăleşte oare?
Jim Rohn
Omul cel mai puternic din lumea întreagă este cel care-i cel mai singur.
Henrik Ibsen
Fără emoţie, pictura este o vopsitorie.
Betty Marcovici
Cu acul le strânge şi cu lopata le risipeşte.
Gheorghe Chirilă
Moartea este întotdeauna, indiferent de circumstanţe, o tragedie; căci altfel viaţa ar deveni tragică.
Theodore Roosevelt
Am tot strigat că sunt nemulţumit de mine. Şi unii mă consideră un om superior.
Vasile Ghica
De cinci: unul să înfileteze becul, iar ceilalţi patru să-i spună cât de bine ar fi făcut-o ei.
Dale Carnegie