să am dubii cu privire la formula wagneriană sau, mai bine zis, mi s-a părut că este potrivită numai pentru geniul deosebit al compozitorului, mare colecţionar de clişee pe care le asambla într-o formulă aparent neobişnuită, numai pentru că oamenii nu cunoşteau muzica suficient de bine.
Claude Debussy
Uite, acesta este unul dintre acele momente rare când simţi că, dacă viaţa ta s-ar opri în loc, totul ar fi perfect. Clipe foarte scurte, în care simţi fragilitatea lucrurilor din jur, ca şi cum ar fi de ajuns să clinteşti o pietricică din loc ca să ţi se dărâme castelul.
Federica Bosco
Muzica este pentru a-i face pe oameni fericiţi, versurile le spun cine sunt.
Gustav Ejstes
Lumina celui ce vorbeşte de rău pe tată sau pe mamă se va stinge şi luminile ochilor săi întuneric vor vedea.
Solomon
Educaţia este calea de a muta munţii din loc, a construi poduri, a schimba lumea.
Oprah Winfrey
Din păcate, prea mulţi oameni mor, fără ca să ştie că au trăit!
Viorel Muha
Viteazul ştie să se bată; prudentul să se apere; înţeleptul să dea sfaturi. Deci, nu este irosit nici un talent.
Sun Tzu