pe lume i se părea zadarnică, din moment ce soarta individuală, ca şi aceea a unui clan, a unui imperiu, a pământului şi a acestui întreg univers pe care Allah, lăudat fie-i numele, îl crease prin Cuvântul său, soarta tuturor acestora este previzibilă şi nu poate fi schimbată.
Ioan Petru Culianu
Gândurile ne curg precum un râu. La anumite intervale nişte obstrucţii, nişte piedici, nişte diguri opresc scurgerea, dând naştere unor vârtejuri şi îndreptând curentul spre noi trasee.
William Jones
Nici nevasta, nici pânza, nu se aleg la lumina lumânării.
Petru Creţia
În şcoală sunt literele – alfabetul, iar mai târziu, şi argumentele: minusurile ca şi plusurile.
Gheorghe Mihail
În cuvântări orice asprime să lipsească.
Sfântul Antonie cel Mare
Orice "este" are o raţiune de a fi.
Mihai Eminescu
E un lux să fii nebun într-o lume atât de lucidă.
Valeriu Butulescu