Treceți la conținutul principal

Este vizibil talentul. O poezie ştie toată lumea s-o spună, nu trebuie să faci un

efort. Cum fac copiii când vine Moş Crăciun: spun papagaliceşte poezia. Sunt, dintre ei, care gândesc poezia aceea, care o trăiesc, n-o recită ca pe un text alb. Simţi imediat. Poezia este barometrul cel mai simplu.
Gheorghe Culicovschi

Lucrările inimii umane reprezintă cel mai profund mister al Universului. Într-un moment suntem disperaţi pentru ce fac semenii noştri şi în următorul îi vedem ca o reflexie a imaginii divine.
Charles W. Chesnutt

Privesc în pământ. Resemnat, caut calea de întoarcere.
Valeriu Butulescu

Antreprenoriatul este ultimul refugiu al rebelilor.
Natalie Clifford Barney

Bărbaţii trebuie iubiţi aşa cum sunt. Dacă încercăm să-i schimbăm, se transformă în femei.
Barbara de Angelis

Poţi să-ţi găseşti jumătatea şi când mergi să cumperi pâine, la magazinul din colţ.
Adelina Pestriţu

Ştiu cum putem să îi învingem pe cei de la Poli! Dacă îşi dau singuri autogol, altfel ar fi foarte greu, fiindcă se închid foarte bine în apărare.
Ioan Toderaşcu

Gemeoss

Nimeni nu se poate dezvinovăţi spunând că el nu-L poate vedea şi că

nu-L poate cunoaşte pe Dumnezeu, când lucrările Sale grăiesc aşa de puternic despre Domnul, când sunt atâtea mărturii atât din afara noastră, cât şi din lăuntrul nostru. Şi când gândurile noastre care între ele se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc, ele însele sunt o mărturie puternică din lăuntrul nostru. Care dintre noi se poate dezvinovăţi că nu L-a putut vedea şi simţi atât în afară, cât şi în lăuntrul său pe Dumnezeu? Traian Abruda Don Quijote a dat dovadă de mult spirit în materie de femei! Janet Nică Rugăciunea care iese din sufletul omului intră la inima Celui care a creat toate lucrurile! Ioan Hapca Dacă prima zi a lunii iulie este ploioasă, va ploua vreme de încă patru săptămâni. Cornelia Georgescu Dragostea este un joc în doi, iar uneori în trei sau mai mulţi... Viorel Birtu Pîrăianu Cică fiecare om e un roman neştiut, nescris, de nepătruns. Harry Ross Anii petrecuţi în întuneric, în căutarea asiduă a unui adevăr pe care-l simţi, dar nu-l poţi exprima, dorin...

Toate relaţiile adevărate trebuie să fie construite pe fundamentul acceptării şi iubirii sinelui.

Acesta este gestul spiritual primordial, cel care deschide uşa înspre intimitate şi apropiere potenţială. Paul Ferrini Pacea poate suna simplu - un singur cuvânt frumos - dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal. Yehudi Menuhin Există un hotar firav între muzica interesantă şi auto-îngăduinţă. Larry Mullen Jr. Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva. Alexandru Vintea Recunoştinţa e bogăţie, văicăreala sărăcie. Doris Day

Eugenismul naţional se referă la influenţele care sunt controlabile din punct de vedere

social şi de care depinde starea naţiunii. Existau două tipuri de influenţe: cele care afectează rasa însăşi şi cele care afectează sănătatea ei. Marius Turda Boala unui om se măsoară prin frecvenţa cuvântului "viaţă" din vocabularul său. Oana Frenţescu O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, păcătoşii care venim la tine! Amin. Paulo Coelho De ce nu "azi"?! Gândeşte- te că poate să nu mai fie şi mâine... Magdalena Dorina Suciu Un intelectual este cineva a cărui minte se veghează pe ea însăşi. Albert Camus Faceţi doar lucrurile care consideraţi cu adevărat că merită. Este extrem de important să fiţi fericite, dar nu uitaţi şi de cei din jur, nu sunteţi singure pe lume, iar dacă oferiţi dragoste şi fericire, aceste lucruri se vor întoarce înapoi către voi şi doar aşa veţi avea terenul propice pentru a ajunge o persoană de succes. Augustin Jianu Dacă ai de ales între două lucruri şi nu te poţi decide, ia-le pe ambele. Angela Marinescu...

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am

amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere? Mircea Eliade Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta "femeia". Elena Albu Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojeşti când eşti singur şi chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii. Ileana Vulpescu Când fiul vostru va împlini 16 ani, duceţi-l pe munte. În acea linişte infinită, urechea sa va desluşi curând o voce care încă nu ajunsese până la el. Jacques Chevalier Nu există nicio cale onorabilă de a ucide, nicio modalitate blândă de a distruge. Nu este nimic bun într-un război, excepţie făcând sfârşitul său. Vasile Iuşan Dacă un c...

Sunt un francez catolic cu rădăcini armeneşti, soţia mea este suedeză protestantă, am

un cumnat algerian, care este musulman şi un nepoţel evreu. Ne înţelegem bine pentru că nu discutăm despre religia celuilalt, ci o respectăm. Charles Aznavour Nu m-am măritat niciodată, fiindcă n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă, care-mi ţin perfect loc de soţ. Am un câine, care sforăie toată noaptea, un papagal care înjură măcar o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară. Paul Constantin Speranţă. Credinţa fermă în ziua când, pe cerul nostru va străluci soarele dreptăţii. Monica Trif Dă-i femeii frâu liber şi ochelarii de cal îţi vor fi de mare folos. Grigore Drăgan Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti. William Blake

Cum e stăpânul, aşa e şi sluga. Dezvoltarea condiţiilor necesare pentru existenţa unui

proletariat numeros, puternic, concentrat şi conştient merge mână în mână cu dezvoltarea condiţiilor necesare pentru existenţa unei burghezii numeroase, bogate, concentrate şi puternice. Friedrich Engels Singuri ne construim limitele de care apoi ne lovim, mirându-ne de ce ne doare. Şi-atunci, fără să vrei, te cauţi de fericire. Ea începe numai acolo de unde simţi că eşti liber să fii tu însuţi. Sorin Şomandra Toata viaţa, în tine au trăit două persoane. Una este eul, vorbăreţ, pretenţios, isteric, calculat; cealaltă este fiinţa spirituală ascunsă, de a cărei voce liniştită şi înţeleaptă rareori ai ascultat. Sogyal Rinpoche În fond şi eu sunt o sculptură. Marcel Fiorini Ca să cumpărăm trup, ne vindem sufletul. George Geafir Când ai pisică bătrână, şoarecii-n casă-şi fac stână. Gheorghe Rădac

Astăzi, în secolul al XXI-lea – o eră a avionului cu reacţie, calculatoarelor personale, telecomunicaţiilor

fără fir, chirurgiei cu laser, şi debutului călătoriei în spaţiu –, mentalitatea cu care multe persoane presupus educate, inteligente, abordează chestiunile de economie şi afaceri, încă este – oricât de uimitor ar părea –, cea din Evul Mediu. George Reisman Banii determină pe multe femei să se îndrăgostească. Iar pe de altă parte, dragostea naşte în alţi bărbaţi aviditatea. Banii, deci, favorizează idealurile... şi dragostea materialismul! Erich Maria Remarque Ceea ce ascult n-are nicio valoare; există numai ceea ce văd ochii mei deschişi şi mai cu seamă închişi. Giorgio De Chirico Dintre păsări, tocmai de coţofana neagră i-a plăcut. Victor Macarevici Vai, mereu aceeaşi viaţă! Scap de suferinţă - dau de boală. Scap de boală - dau de suferinţă. Alfred de Vigny Dacă-ţi cauţi fericirea departe, prin curtea ta or creşte buruieni! Octav Bibere Niciodată nu mai poţi aduna orezul împrăştiat, până la ultimul bob. Sofia Coppola

Frumuseţea nu aduce neapărat fericirea în dragoste. Aş zice chiar că aduce mai degrabă multă

suferinţă, gelozii de tot felul. Frumuseţea contează cel mai puţin într-o iubire. O femeie, fie că e frumoasă, fie că e mai puţin frumoasă, ar trebui să ştie să iubească. Să dea iubire. Să aibă această disponibilitate de a iubi! Adela Mărculescu Iubirea are un gust minunat, aminteşte-ţi că pentru ca să primeşti trebuie să oferi; aminteşte-ţi că pentru ca să poţi iubi, trebuie să fii tu însuţi. Încrede-te în instinctul tău, fii credincios conştiinţei şi emoţiilor tale, trăieşte-ţi viaţa, n-ai decât una. Marc Levy Şi distanţa înseamnă bani. Michelle Rosenberg În America, darurile se pun în ciorapi; în România, ciorapii sunt deja daruri. Victor Martin Capra, cât de râioasă, tot ţine coada sus. Ion Pătrăşcoiu Optimismul meu e... regretul. Costel Zăgan Am compus câteva piese care pe mine m-au vindecat, e-adevărat. Dar n-am mers niciodată atât de departe încât să-mi imaginez că i-aş fi ajutat şi pe alţii. Dan Căpruciu

Eu mă duc şi simt nevoia să spun ţarului Rusiei cum trebuie să trăiască dacă

eu am dispărut. Trebuie să gândeşti şi să acţionezi cu prudenţă. Gândeşte-te la siguranţa ta şi spune rudelor tale că am plătit pentru ele cu sângele meu. Voi fi ucis. Nu mai sunt printre cei vii. Roagă-te, roagă-te, fii puternic, gândeşte-te la familia ta binecuvântată. Grigori Rasputin După ce ai făcut suficientă terapie şi ţi-ai privit îndeajuns viaţa, îţi dai seama că acestea nu te fac fericit şi trebuie neapărat să găseşti ceea ce te va face fericit cu adevărat. Sheena Easton Armele au tăcut... S-au inventat arme care nu fac niciun zgomot... Mihail Mataringa Eu sunt genul de fată dedicată relaţiei. Asta este un fel de a fi... Când eşti în viaţa mea, acest lucru este inclus. Charlize Theron Există tăcere care spune multe, la fel cum există vorbe ce nu înseamnă nimic. Dacian Nemeş Scriitorii profesionişti au obligaţia să scrie. Iar cititorii au libertatea să nu-i citească. Vasile Ghica Nu ştiu de ce, dar sunt literalmente cea mai ciudată persoană, din punct de vede...

Străbatem lumea ca nişte fortăreţe ambulante şi de necucerit. Fiecare e pentru sine o dogmă

supremă; nicio teologie nu-şi ocroteşte zeul aşa cum ne ocrotim noi propriul eu; asaltându-l cu îndoieli, punându-l în discuţie, dar numai dintr-o falsă eleganţă a orgoliului nostru: cauza e dinainte câştigată. Emil Cioran Mă gândesc cu pietate la alpiniştii căzuţi pe munte, dar nu urăsc Muntele, nu el este vinovatul. Voi urca în continuare pe munte, căci alpinismul e pasiunea şi raţiunea vieţii mele. Walter Kargel Judecătorul adevărat, dacă greşeşte, se condamnă şi pe sine însuşi! Viorel Muha Dacă n-am putea râde de noi înşine, ar fi sfârşitul a tot ceea ce există. Niels Bohr Cuvintele şi inima nu sunt întotdeauna de acord. Pietro Metastasio Uneori trebuie să sacrifici performanţa pentru tocuri înalte. Gwen Stefani Fără justiţie niciun tărâm nu poate prospera. Pitagora