pe flori, criticii literari agramaţi sunt ca muştele, care se aşază fără discernământ şi pe rahat şi pe friptura creştinului. Atunci când muştele îţi intră în casă, pui mâna pe plici, dacă sunt puţine, sau dai cu spray ori pui o capcană, dacă sunt multe.
Titus Tenţiu
Dacă vrei să ai un sex-appeal demn de o divă, trebuie să fii graţioasă şi feminină, dar în acelaşi timp să le arăţi celorlalţi că ai încredere în tine şi că eşti puternică.
Laura Galan
Iubirea pentru Dumnezeu generează iubirea pentru lume şi pentru oameni, după aceea apare moralitatea, apoi spiritualitatea, iar după aceea, ceea ce noi numim "binefaceri ale civilizaţiei".
Serghei Nikolaevici Lazarev
Cine nu se naşte, nu moare.
Vladimir Potlog
La tinereţe, amorul este parfumul vieţii.
Michel Zevaco
În maratonul caracterelor omeneşti, marea învingătoare va fi întotdeauna înţelepciunea.
Valeria Mahok
Fugi de la ospăţul imbecilităţii victorioase!
Vasile Ghica