accepta sau chiar a-l observa. După aceea, avem nevoie de o altă încarnare pentru a ne găsi sufletul pereche. Şi din cauza egoismului nostru, suntem condamnaţi la cea mai groaznică tortură inventată vreodată de omenire: singurătatea.
Marius Robu
Nu plasaţi mântuirea în viitor pentru că aşa nu va veni niciodată. Cereţi-o acum. Acceptaţi-o acum. Împărăţia lui Dumnezeu se manifestă numai în acest moment, numai în acest loc.
Paul Constantin
Copilul e un om viu. El nu este câtuşi de puţin un ornament în viaţa noastră, ci e o viaţă individuală, complexă şi bogată.
A.S. Makarenko
Unii oameni privesc disciplina ca o corvoadă. Pentru mine, ea este un fel de ordine care îmi dăruieşte libertatea de a zbura.
Julie Andrews
Nimeni nu întreabă de ce vine poşta la timp, toţi întreabă de ce nu vine...
Dorel Schor
Dacă nu reprezinţi ceva, ai să de dai în vânt după orice.
Daniel Defoe
Prima oară e izbânda rară.
Marius-Mihai Golopenta