el doar pentru a te îndepărta de ceva. O persoană cu care te-ai traversat fugar, într-un loc în care nici nu prea voiai să mergi, ajunge să-ţi spună, în timp: "Ca să vezi, până la urmă noi doi am fost un accident fericit. A ieşit ceva bun din treaba asta."
Marin Sorescu
Dacă vine vremea când nu ştim pe care drum să pornim, când nu ştim încotro să ne îndreptăm, vina nu e decât a noastră. Dacă greşeala se ascunde în noi înşine, atunci înseamnă că şi îndreptarea acestei stări nefireşti tot în noi înşine trebuie să se afle.
Ralph Waldo Trine
Vestea despre moartea mea a fost doar o exagerare.
Mark Twain
Comparativ cu capacitatea de a organiza judicios munca desfăşurată într-o zi, celelalte lucruri din viaţă sunt un joc de copii.
Goethe
Un măgar cu carte-n spate n-o să fie-n veci Socrate.
Vasile Alecsandri
Peste patru ani, sperăm să venim tot noi la conducerea libertăţii.
Victor Martin
Prostul are un mare avantaj faţă de omul deştept: este întotdeauna mulţumit de el însuşi.
Napoleon Bonaparte