eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu niciun adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.
Petre Ţuţea
Cel care jubilează pe rug, triumfă nu asupra durerii, ci asupra faptului că nu simte durerea la care se aştepta. Aceasta, întru pildă.
Friedrich Nietzsche
Deseori acţiunea cuiva poate să comporte aprecieri diferite, până la contradictoriu, depinzând din ce unghi este privită, sau de cine o judecă.
Emil Dogaru
Cel care ştie cum să folosească forţa unei armate mari şi forţa unei armate mici va fi victorios.
Sun Tzu
Ori de câte ori simţim că nu mai putem continua lupta cu viaţa, speranţa ne şopteşte în ureche, pentru a ne reaminti: "Sunteţi puternici!".
Robert M. Hensel
Cei care cred fără motiv, nu poate fi convinşi de motive.
James Randi
La ce foloseşte un heleşteu dacă n-are apă?
Pitigrilli
Un om care vede lumea la cincizeci de ani la fel cum a văzut-o la douăzeci de ani, a pierdut treizeci de ani din viaţă!
A.E. Housman
E mai uşor să scrii zece volume de teorii filozofice decât să pui în practică vreuna din teoriile tale.
Lev Tolstoi
Ştie toată lumea, Cristofor Columb este glorificat de posteritate pentru că el a fost ultimul care a descoperit America.
Constantin Păun