imperioasă de a le imita şi de a le urma. Dar rătăcind fără răgaz, din dorinţă în dorinţă, meditaţiile mele singuratice, rugăciunile mele arzătoare n-au obţinut niciodată de la Dumnezeu care m-a creat forţa de a duce la îndeplinire ceea ce râvnisem, ceea ce încălzisem sub aripa viselor mele.
George Sand
Un tablou perfect este o oglindă a naturii, care face ca lucrurile să nu fie ceea ce sunt şi care înşală privirea într-un mod legitim, încântător şi preţios.
Samuel van Hoogstraeten
Eu cred că una dintre caracteristicile speţei umane, poate tocmai cea care este responsabilă pentru cursul evoluţiei noastre, este că am crescut răspunzând creativ la eşecuri.
Glen Seaborg
Eleanor avea dreptate: nu era drăguţă. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguţă; trebuie să te facă să simţi ceva.
Rainbow Rowell
A treia categorie de vise cuprinde visele obscure, incoerente şi absurde, acelea care îi interesează pe psihanalişti cu prioritate, deoarece ele pun în scenă probleme importante.
Corneliu Sofronie
Dacă nu iubeşti bine, nu iubeşti.
Teodor Burnar
Un cler celibatar este o idee bună, în special pentru faptul că tinde să suprime înclinaţiile ereditare către fanatism.
Carl Sagan
Anunţ: "Femeile surprinse că pipăie fructele, vor fi tratate la fel".
Dorel Schor
Te defineşte ceea ce faci... NU ceea ce vei spune că faci...!
Adina-Cristinela Ghinescu
E de folos să citeşti, dar numai când cugeţi asupra ceea ce citeşti.
Nicolas Malebranche