Amintirile se duc, sentimente precum acesta persistă. Ele formează un tipar emoţional care m-a ajutat
să trăiesc şi mi-a pricinuit atâtea necazuri câte am putut duce (ambele lucruri sunt inextricabil legate, astfel că viaţa, în cel mai intens punct al ei, poate fi resimţită numai în moarte; acum pot s-o spun; n-aş fi îndrăznit să rostesc o asemenea banalitate faţă de Alice H., care era incredibil de inteligentă; da, era şi aşa).
Ioan Petru Culianu
Instinctul de iubire către un obiect necesită dorinţa de a vrea, iar dacă o persoană simte că nu poate controla acel obiect sau i-e frică de el, îşi exprimă sentimentele invers.
Sigmund Freud
Aşa cum albina culege nectarul şi apoi pleacă fără a răni în vreun fel floarea, sau a-i afecta culoarea sau parfumul, tot astfel trebuie să se comporte înţeleptul în satul său.
Buddha
Ştiinţa cea mai mare este iubirea, numai această ştiinţă o doresc eu, fiindcă nu am altă dorinţă, decât să-l iubesc pe Isus, cu pasiunea sfântă a iubirii curate.
Sfânta Tereza de Lisieux
Sunt foarte bucuroasă că oamenii consideră că arăt diferit; eu trăiesc o viaţă fericită diferită, mai împlinită şi sunt încântată că pot arăta asta tuturor.
Renee Zellweger
Dacă ceea ce vedeţi în faţă nu e bine, încercaţi să priviţi în sus. Întotdeauna e bine.
Dumitru Ţiganiuc
Ce te priveşte mai puţin, e moartea ta.
Nicolae Iorga
O grădină are întotdeauna un rost.
Elizabeth Hoyt
Supărarea iubiţilor înseamnă împrospătarea iubirii.
Publilius Syrus
Ce am observat la colegii mei actori este faptul că renunţă foarte uşor.
Harrison Ford