să nu trăieşti. Comiteam eroarea să cred că lectura şi meditaţia aparţin mai puţin vieţii decât alte ocupaţii ale omului. Astăzi, cred că meditaţia, studiul, pedagogia, lenea, somnul şi visul, sunt tot atât de reale şi tot atât de ireale ca viaţa oamenilor ce duc o viaţă "activă". Totul este real. Totul e viu.
Jorge Luis Borges
Eu aşa procedez, dimineaţa când mă trezesc, primul lucru: spun că va fi mult mai bine decât ieri. Energiile negative nu le atragi şi nici nu le transmiţi în felul acesta.
Cătălin Crişan
Îmi plac în dragoste nesăturaţii - îi plâng şi-i admir. Au ceva din eroismul tragic al îndrăzneţilor care vor să treacă oceanul cu înotul.
Octavian Goga
Prima lege spirituală a succesului este Legea Purei Potenţialităţi. Esenţa acestei legi constă în faptul că, în stare esenţială, noi suntem conştiinţă pură.
Deepak Chopra
Ramâne, doar, tentaţia vagă de a te aşeza în pat, cu genunchii la gură, pliat în tine ca înainte de a fi fost expulzat în existenţă, foetus recucerit, renăscut din valul de greaţă care te împinge încet către ţărmul pre-începutului tău.
Gabriel Liiceanu
Orgoliul prostului: să fie totdeauna unul mai prost decât el.
Victor Martin
Ne îngropăm schimbând bucurii pe tristeţi, în racla neputinţelor noastre.
Mihaela Gheorghe
Vigilenţă a Domnului asupra fierbinţelii noastre, mantie a Domnului asupra agitaţiei oamenilor.
Marin Moscu
Vrei să mimezi inteligenţa? Taci decent.
Dorel Schor
Cel mai divin instrument muzical rămâne tot trupul femeii îndrăgostite.
Vasile Ghica