din faşă podoaba lui verde, atunci vine să mă vadă copilăria. Vine încet, numărându-şi paşii, ca să îi pară drumul mai scurt. Vine cu o nuieluşă subţioară, smulsă de tata din gard, căci drumeţului multe i se întâmplă. Vine cu basmaua mamei aşezată în jurul gâtului - vântul e vânt şi niciodată să nu îi dai crezare.
Ion Druţă
N-am avut cu toţii marele noroc de a fi doamne; n-am fost cu toţii generali, poeţi sau oameni de stat; dar când e vorba de copii mici, atunci suntem cu toţii egali.
Vasile Iuşan
Un bărbat poate să-şi facă de cap fără să dea socoteală nimănui, dar dacă o femeie face treaba asta de nouăsprezece sau douăzeci de ori, atunci e o stricată.
Lucian Onea
Ne amintim cu drag de oamenii care ne-au fost de folos în anumite împrejurări, dar cu şi mai mare drag de cei care nu au avut încă prilejul să o facă.
Grigore Vieru
Falimentul este blestemul de a regreta tot timpul ceea ce ai pierdut, ceea ce a venit părând tot timpul mai prost decât ceea ce ai lăsat în urmă.
Victor Martin
Femeii de treabă, de preţ nu se-ntreabă.
George Zarafu
Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici.
Titu Maiorescu
Părul este unul dintre afrodisiacele cele mai puternice pentru un bărbat.
Courtney Thorne-Smith
Orice-am face, nu scăpăm de legea de aramă care ne apleacă fatal în faţa trecutului.
Barbu Ştefănescu Delavrancea
Rămâi obişnuit, rămâi necunoscut. Şi în statutul tău de nimeni vine musafirul esenţial... în starea ta de nimeni, tu devii gazda.
Osho