le au faţă de bani. Acest lucru se datorează programării sociale. Încă de mic, preiei din mediul în care trăieşti conceptele celor din jurul tău despre bani cum ar fi: banii sunt răi sau banii nu aduc fericirea. Creează-ţi propriile convingeri pentru a atrage în viaţa ta ceea ce îţi doreşti!
Pera Novacovici
Braţul puternic al lui Dumnezeu se întinde deasupra oamenilor şi evenimentelor; El stăpâneşte această situaţie şi protejează interesele mele.
Florence Scovel Shinn
Fiecare femeie trebuie să se simtă bine în pielea ei şi să nu aibă complexe chiar dacă nu are dimensiuni de model. Frumuseţea, graţia şi eleganţa vin din detalii şi atitudine.
Giulia Nahmany
Dacă vrem să ne găsim fericirea, haideţi să nu ne mai gândim la recunoştinţă si nerecunoştinţă si să dăruim pentru bucuria interioară de a dărui.
Dale Carnegie
Este o cale lungă până ajungem la steaua din noi, dar, dacă ajungem, vom fi fascinaţi de lumina ei şi ne vom da seama că există cu adevărat fericirea, deşi drumul până la ea este spinos şi noi ne-am rănit uneori aripile cu care am zburat.
Robert Herrick
Iubirea fericită este un corelativ al reuşitei umane, o binecuvântare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pământesc.
Andrei Pleşu
Omul tolerează onestitatea atât timp cât aceasta este pertinentă interesului propriu.
Alexandru Vintea
Arta este cel mai intens tip de individualism cunoscut vreodată de lume.
Oscar Wilde
Progresul sufletului constă în a face din dragoste ceea ce ar trebui făcut din datorie.
Vladimir Ghika
Nu-i anotimp mai frumos ca toamna vieţii!
Silviu Tiţan