vor privi înapoi cu groază către generaţia noastră şi cele care ne-au precedat: ideea că trebuie să mâncăm alte fiinţe ce merg pe patru picioare şi că le creştem doar cu scopul de a le omorî. Oamenii din viitor vor spune, "mâncătorii de carne", cu dezgust şi ne vor privi în acelaşi fel în care noi privim canibalii sau canibalismul.
Virginia Radu Gavrilă
Cheia enigmei pe care o caută de trei mii de ani încoace toţi filozofii lumii: să nu întrebi niciodată o femeie de ce iubeşte; mulţumeşte-te să o întrebi: "Mă iubeşti?"
Alexandre Dumas
Sigurul folos al cunoaşterii trecutului este acela de a ne pregăti pentru prezent. Prezentul include tot ce există. Este pământ sfânt, caci este şi trecut şi viitor.
Alfred North Whitehead
Victoria este obiectivul principal al războiului. Dacă ea întârzie, armele se tocesc şi moralul se macină. Când trupele vor ataca oraşele, ele vor fi la capătul puterilor.
Sun Tzu
Iadul începe în ziua când Dumnezeu ne acordă o viziune clară tuturor, a lucrurilor pe care le-am fi putut realiza, a tuturor darurilor pe care le-am irosit, a tuturor lucrurilor pe care am fi putut să le facem, dar nu le-am facut.
Richard Brautigan
Nu există decât progres şi regres - lumea nu stă pe loc de dragul nimănui. Totul contează. Nu există decât pozitiv şi negativ - neutru, nu.
Colin Turner
Dacă lumea ar privi cum lucrezi astăzi, s-ar ridica în picioare să te aplaude?
Robin Sharma
Legendele spun că fotografiile fură sufletul oameniilor. Eu, ca fotograf, dau suflet fotografiilor.
Aurel Rapa
Afacerile unui om se evaluează numai după ce se închide sicriul.
Calvin Coolidge
Asocierea câtorva artişti poate constitui un buchet. Ori o tufă.
Vasile Ghica