pot avea o părere bună, nici una rea despre propria persoană. Ar fi nevoie de o terţă opinie, dar teamă mi-e că nu voi găsi vreodată persoana care să dea dovadă de obiectivitatea necesară pentru a da un verdict corect. Mă las aşadar la voia Celui de Sus, de a cărui bună-credinţă nu mă îndoiesc câtuşi de puţin.
Daniel Lăcătuş
Să nu credeţi niciodată pe cel care promite că poate să va ajute în totalitate să progresaţi spiritual fără niciun efort din partea voastră.
Yoga Swami
Pentru oricare lucru pe care vrei să-l spui, nu există decât un cuvânt pentru a-l exprima, un verb pentru a-l însufleţi şi un adjectiv pentru a-l califica.
Guy de Maupassant
Cu cât două alternative par mai atrăgătoare, cu atât e mai greu să alegi între ele – fără a mai conta că, în mod similar, alegerea contează mai puţin.
Edward Fredkin
Nu înţelegi că trebuie să fim copilăroşi pentru a putea înţelege? Doar un copil vede lucrurile cu o claritate perfectă, pentru că nu şi-a dezvoltat acele filtre care ne împiedică să vedem lucrurile pe care nu ne aşteptăm să le vedem.
Jean Cocteau
Pentru a arăta elegant nu trebuie să depui mult efort.
Giorgio Armani
Nimic nu este mai trist pe această lume decât un om care se trezeşte în dimineaţa ajunului şi nu se comportă ca un copil.
Erma Bombeck
Calităţile noastre, precum şi viciile noastre, de multe ori ne bat cu nuiaua pe spate.
Mary Elizabeth Braddon
Munţii noştri aur poartă, noi cerşim din poartă-n poartă.
Ruben Bucoiu
Este mai bine să ai o sută de duşmani în afara casei decât unul în casă.
Popeck