Treceți la conținutul principal

Efortul îndreptat spre dominarea "eului" corporal şi semicorporal de către cel spiritual, spre desăvârşire, spre

apropierea de Dumnezeu, spre purificarea de sine, este binefăcător în foarte multe privinţe şi mai ales fiindcă mă eliberează de preocuparea (care încă mă mai stăpâneşte) pentru gloria lumească. Efortul întregii vieţi trebuie să aibă ca principal scop apropierea de Dumnezeu, şi atât.
Lev Tolstoi

A te închide în tine însuţi este o stare de slăbiciune a fiinţei, moment în care îţi sufoci propriul curaj.
Teodor Dume

Banii pot fi de asemenea supraapreciaţi, chiar veneraţi. Li se acordă adesea puteri pe care nu le posedă.
Jim Rohn

Câţiva centimetrii, câţiva ani, câteva mii de lei in plus, câteva cărţi citite în plus, mă rog, lucruri de felul ăsta despart oamenii.
Ana Zegrean

Nu vă este clar că beatitudinea şi invidia sunt, respectiv numărătorul şi numitorul unei fracţii numite fericire?
Evgheni Zamiatin

O stea nu moare niciodată, ci se transformă într-un zâmbet care se topeşte în muzica universului, dansul vieţii.
Michael Jackson

Fiica este imaginea mamei.
Jan Hoistad

Nu-ţi fie teamă că înaintezi prea încet. Teme-te dacă te opreşti.
Sun Tzu

Sugestia făcută de către medic pacientului său pătrunde în subconştient şi devine astfel realitate.
Hippolyte Bernheim

Nu cred că toate păsările cântă. Unele, probabil, ne înjură.
Vasile Ghica

Gemeoss

Toate relaţiile adevărate trebuie să fie construite pe fundamentul acceptării şi iubirii sinelui.

Acesta este gestul spiritual primordial, cel care deschide uşa înspre intimitate şi apropiere potenţială. Paul Ferrini Pacea poate suna simplu - un singur cuvânt frumos - dar pentru a-l realiza este nevoie de tot ceea ce avem, fiecare calitate, fiecare putere, fiecare vis, fiecare mare ideal. Yehudi Menuhin Există un hotar firav între muzica interesantă şi auto-îngăduinţă. Larry Mullen Jr. Regretul întruchipează autodistrugerea, iar uitarea lui reprezintă recidiva. Alexandru Vintea Recunoştinţa e bogăţie, văicăreala sărăcie. Doris Day

Eugenismul naţional se referă la influenţele care sunt controlabile din punct de vedere

social şi de care depinde starea naţiunii. Existau două tipuri de influenţe: cele care afectează rasa însăşi şi cele care afectează sănătatea ei. Marius Turda Boala unui om se măsoară prin frecvenţa cuvântului "viaţă" din vocabularul său. Oana Frenţescu O, Marie, zămislită fără de păcat, roagă-te pentru noi, păcătoşii care venim la tine! Amin. Paulo Coelho De ce nu "azi"?! Gândeşte- te că poate să nu mai fie şi mâine... Magdalena Dorina Suciu Un intelectual este cineva a cărui minte se veghează pe ea însăşi. Albert Camus Faceţi doar lucrurile care consideraţi cu adevărat că merită. Este extrem de important să fiţi fericite, dar nu uitaţi şi de cei din jur, nu sunteţi singure pe lume, iar dacă oferiţi dragoste şi fericire, aceste lucruri se vor întoarce înapoi către voi şi doar aşa veţi avea terenul propice pentru a ajunge o persoană de succes. Augustin Jianu Dacă ai de ales între două lucruri şi nu te poţi decide, ia-le pe ambele. Angela Marinescu

Sunt un francez catolic cu rădăcini armeneşti, soţia mea este suedeză protestantă, am

un cumnat algerian, care este musulman şi un nepoţel evreu. Ne înţelegem bine pentru că nu discutăm despre religia celuilalt, ci o respectăm. Charles Aznavour Nu m-am măritat niciodată, fiindcă n-am simţit nevoia. Am trei animale de casă, care-mi ţin perfect loc de soţ. Am un câine, care sforăie toată noaptea, un papagal care înjură măcar o dată pe zi şi un motan care vine foarte târziu acasă, seară de seară. Paul Constantin Speranţă. Credinţa fermă în ziua când, pe cerul nostru va străluci soarele dreptăţii. Monica Trif Dă-i femeii frâu liber şi ochelarii de cal îţi vor fi de mare folos. Grigore Drăgan Pentru a fi fericit, este esenţial să ai ceva de iubit, ceva de făcut şi ceva spre care să năzuieşti. William Blake

Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am

amânat mereu lucrul acesta, pentru că mi-era teamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele n-au fost decât o părere? Mircea Eliade Nu ştia de ea însăşi nimic. Nici despre oameni nu ştia mult. Dar purta în ea neliniştea unei alte meniri, turburătoare şi inconştientă: îşi purta "femeia". Elena Albu Nu-i frumos să-ţi arăţi rănile în faţa nimănui, ci să ţi le oblojeşti când eşti singur şi chiar cicatricile să le ascunzi de ochii lumii. Ileana Vulpescu Când fiul vostru va împlini 16 ani, duceţi-l pe munte. În acea linişte infinită, urechea sa va desluşi curând o voce care încă nu ajunsese până la el. Jacques Chevalier Nu există nicio cale onorabilă de a ucide, nicio modalitate blândă de a distruge. Nu este nimic bun într-un război, excepţie făcând sfârşitul său. Vasile Iuşan Dacă un c

Nici un tânăr n-ar trebui să se îngrijoreze în privinţa deznodământului studiilor sale, indiferent care

ar fi acesta. Dacă îşi găseşte ceva de făcut în fiecare oră a săptămânii de lucru, cu siguranţă că rezultatul va veni de la sine. Într-o bună dimineaţă se va trezi constatând că se numără printre cei cu adevărat competenţi din generaţia sa, indiferent care este ţelul urmărit. William James Abordaţi esenţa subiectului şi apoi ocupaţi-vă de aspectele sale marginale – aceasta este regula ocultistului care ar putea fi preluată şi de opinia publică nonocultă. Swami Panchadasi Semicercurile şi negurile femeii sunt cele ce întotdeauna au consimţit viaţa şi moartea bărbatului, cele ce i-au făgăduit regretele şi fericirile. Dumitru Florin-Adrian Dacă nu ai fost niciodată mişcat până în străfundul sufletului de o floare răsărită primăvara, probabil că sufletul tău nu a cunoscut vreodată înflorirea. Gheorghe Gurău Să iubim pe cineva înseamnă să fim profund interesaţi de acea persoană şi prin preocuparea pe care i-o arătam să ajungem să înţelegem faptele şi spusele ei. Alain de Botton

Este deziluzional şi chiar stupid să consideri că hainele nu sunt importante şi că fiecare

dintre noi ar trebui să purtăm orice ne dorim. Majoritatea oamenilor nu tratează felul în care se îimbracă cu suficientă seriozitate, însă fie că vrem sau nu, felul în care ne îmbrăcăm transmite un mesaj şi de multe ori deciziile noastre sunt puternic influenţate de felul în care o persoană arată. G. Bruce Boyer Dacă nu auzi nimic, celebrează liniştea, nu căuta să auzi sunete. De multe ori, omul caută să vadă ceea ce nu este doar pentru a se convinge de ceea ce este. Ivern Ball Trei lucruri distrug un bărbat: puterea, banii şi femeile. Niciodată nu am vrut putere. Niciodată nu am avut bani, iar singura femeie din viaţa mea este acasă acum. Harry Truman În această stare de uniune cu Spiritul, devenim martori ai propriului nostru trup, ai minţii noastre, ai gândurilor, ai emoţiilor şi în cele din urmă ai spectacolului vieţii. Shri Mataji Nirmala Devi Dacă ne lăsăm în voia lor, temerile condiţionate pot adesea să ne distragă atenţia de la modalităţile constructive de a trăi şi

Dorinţa care se naşte din bucurie, este în aceleaşi împrejurări mai puternică decât dorinţa care

se naşte din tristeţe. Dorinţa este însăşi esenţa omului adică o sforţare prin care omul năzuieşte să-şi menţina existenţa. De aceea dorinţa care se naşte din bucurie este ajutată sau sporită prin insuşi afectul bucuriei;pe când dorinţa care se naşte din tristeţe este micşorată sau înfrânta de însuşi afectul tristeţii. Baruch Spinoza Întotdeauna când economia unei ţări e la discreţia străină, şi politica ţării e la dispoziţia străinilor. Garabet Ibrăileanu Purifică-ţi inima înainte de a îngădui iubirii să sălăşluiască în ea: chiar şi mierea cea mai dulce se amărăşte într-un vas murdar. Pitagora Fii prudent. Jurnalismul îţi dă o dependenţă mai puternică decât cocaina. Poate să-ţi dezechilibreze viaţa. Dan Rather Reciclarea (ca formă de pregătire profesională) este precum lumânarea la mort: Îl luminează, dar nu-l mai deşteaptă. Dumitru Delcă Este greşit să gândim că cineva ar fi perfect pe acest pământ, dar nu este cu nimic greşit în a căuta să facem toate lucrurile perfec

Nu este uşor de spus ce se petrece în sufletul celui care trăieşte plăcerea umorului.

Ne putem face totuşi o idee în această privinţă, dacă analizăm cazurile în care umorul ne-a fost comunicat sau în cele în care luăm cunoştinţă de el prin sim-patie; astfel ajungem, prin înţelegerea persoanei umoristice, la aceeaşi plăcere ca şi ea. Umorul cel mai grosolan, aşa-numitul "umor negru", ne poate instrui în acest sens. Sigmund Freud În ciuda ştergerii de intemperii a cercurilor de pe nisip, Arhimede a fixat adevăruri nemuritoare. Gheorghe Mihail Tinereţea este atunci când ţi se permite să stai târziu în ajunul Anului Nou. Vârsta medie este atunci când eşti forţat să o faci. Bill Vaughan Adevăratele tristeţi sunt trei: de maică, de cel drag şi de muzică; restul sunt păreri de rău. Gheorghe Bâlici A-ţi accelera viaţa nu înseamnă a o face mai bună. Călătoriile pe toată planeta în automobile şi avioane nu duc la relaţii mai apropiate. Paul Ferrini Nu vă luaţi mai multe neveste, s-ar putea ca soacrele sa vi se înmulţească exponenţial. David Boia Încerc

Gazul expulzat în urma vântului solar şi schimbărilor de diametru, este bogat în elemete grele,

printre care oxigen şi carbon. Din gazul expulzat în jurul stelei se formează o anvelopă circumstelară (o gogoaşă de gaz) ce se mareşte continuu şi se îndepartează treptat de stea. Pulsaţiile stelei, uneori foarte violente, fac ca anvelopa de gaz să ia forme foarte interesante. Astfel se formează "nebuloasele planetare". Adrian Şonka Memoria: Nu e nici percepţie, nici concepere cu mintea, ci posesiunea, înrâurirea uneia dintre ele, după trecerea unui anumit timp. Aristotel Să concepi o dragoste mai castă decât o primăvară care, mâhnită de curvia florilor, ar plânge lângă rădăcinile acestora... Ioana Voicilă Dobre Nu e bine ca soţul să ştie că nevasta lui are un amant. Există pericolul să se lase unul pe celălalt. Vasile Ilin-Mihoveanu Noi, cei mari, uităm adesea că am fost copii. Şi lucrul acesta ar trebui să ni-l aducem aminte, mai ales când ne găsim în faţa copiilor. Alexandru Vlahuţă Nu-mi place să înghit cugetări luate din manualele de bucătărie: capăt indi

În timp ce vorbea s-a răspândit o mireasmă parcă de mii şi mii de trandafiri,

fiindcă fiecare lemn din rug făcuse rădăcini şi scosese ramuri. Rugul era acuma ca o tufă mare de trandafiri roşii, care toţi erau înfloriţi, în vârf cu o floare albă şi strălucitoare, care lumina ca o stea. Craiul a cules-o şi a prins-o Elizei în piept. Şi atunci ea s-a trezit uşoară şi senină. Hans Christian Andersen Omul adevărat respectă orice formă de viaţă, nu striveşte un fluture sub talpa sa şi nu culege o floare pentru a-i arunca în praf petalele. Elena Stan Dacă în unele locuri soarele răsare mai curând, nu înseamnă că acolo ziua durează mai mult decât în alte părţi. Victor Anestin Când iubim pe Dumnezeu suntem cu adevărat liberi, pentru că El este nesfârşit, infinit şi etern, veşnic, netrecător. William Monahan Ieri am visat că îl vedeam Pe Dumnezeu şi că-i vorbeam; şi am visat că-s ascultat... Apoi visam că am visat. Ion Bucheru Dă carne pentru oase frânte. Andrei Laslău Iubeste-te in primul rand pe tine,caci totul in lumea asta se bizuie pe interesul pers