pentru mese, pentru o locuinţă, pentru mici servicii. Cei mari sunt cei care devin sclavi pentru un consulat, pentru guvernarea unei provincii. Îi vezi pe cei care poartă securea şi biciul – aceştia sunt mai sclavi decât ceilalţi.
Ambrose Bierce
Îmi iubesc pământul natal, nu pot sta nicăieri, printre străini, mai mult de două luni, paşii mei pornesc singuri înapoi spre ţara mea de care mi-e dor, mi-e dor.
Adrian Păunescu
Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul atunci când eşti tentat să-l faci.
Vladimir Ghika
Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă, voi ajunge departe. Nu voi rămâne o fiinţă neînsemnată. Am să mă dăruiesc lumii şi voi munci pentru omenire.
Anna Frank
Majoritatea creştinilor sunt răstigniţi pe cruce între doi tâlhari: regretele zilei de ieri şi îngrijorările pentru ziua de mâine.
Warren W. Wiersbe
Când viaţa nu-ţi zâmbeşte, gâdil-o.
Dorel Schor
Oamenii sunt meniţi pentru a acţiona pentru scopuri măreţe, dar omul ştie doar să se mişte!
George Aurelian Stochiţoiu
În comentarii suntem azi tari, în fapte, simplii boschetari.
Nicolae Mareş