necesare pentru a fi o parte a unei lumi inter-dependente. Ei cred că diferenţele lor – fie religioase, politice, tribale sau etnice - sunt mai importante decât umanitatea noastră comună. Ei cred că adevărul lor justifică respingerea adevărului altor oameni chiar dacă asta duce la moartea unor inocenţi.
Henry R. Luce
Până în ziua când Dumnezeu va binevoi să-i destăinuiască omului viitorul, toată înţelepciunea omenească va fi cuprinsă în aceste două cuvinte: aşteaptă şi nădăjduieşte.
Alexandre Dumas
Nu doar perioada comunistă, ci şi tranziţia de la comunism la globalizare pe care a trebuit s-o negociaţi dintr-o dată fac din România o ţară interesantă.
Jonathan Coe
Observaţiile ziarului britanic "Times", privitoare la persoana mea şi la împrejurările vieţii mele, izvorăsc în parte din fantezia demnă de invidiat a autorului lor.
Albert Einstein
Totodată, ne-am înşela dacă am vedea în această primă faţadă a visului doar un dispreţ sau un capriciu al activităţii noastre psihice conştiente.
Sigmund Freud
În Franţa, ca şi în multe alte ţări, nimeni nu se gândeşte la cei care nu cer nimic.
Balzac
Libertatea frunzei care părăseşte ramura este responsabilitatea de a se întoarce în fiecare primăvară.
Fabrizio Caramagna
Dorinţa este amintirea a ceea ce a fost, dorul - a ceea ce va fi.
Grigore Vieru
Trebuie să fugim de prietenia acelora care au o fire cu două feţe.
Esop
Iubirea e mare numai dacă are vise mari.
Edmond Rostand