în stare de orice, pentru a-i readuce bucuria pe chip, dar în acel moment nu avea ce face; nu-i venise nici o idee salvatoare, pe care tânărul să o şi accepte. Iar de supărare, evident, nici nu putea fi vorba.
Ioan Roşca
Viaţa albinelor e primejduită mereu de insecte ca: ţânţarul, viespea, şoarecele şi urşii care se urcă în fagi unde sunt albinele strânse în colonii şi depun miere.
Ion Untaru
Două idei fixe nu pot sta concomitent laolaltă în mintea omului, aşa după cum două corpuri nu pot ocupa acelaşi loc în spaţiu, în acelaş timp.
Puşkin
Mergi în casa unei persoane bogate şi unul din primele lucruri pe care le vei sesiza este o bibliotecă cu cărţi pe care le-a folosit pentru a se educa pentru a avea mai mult succes.
Steve Siebold
Mă las dus de val. Indiferent ce muzică ascult, o să dansez.
Gael Garcia Bernal
Nu poezia pe care am citit-o, ci cea la care ne reîntoarcem cu cea mai mare plăcere, are forţa autentică şi merită a fi numită poezie majoră.
Samuel Taylor Coleridge
Muzica nu ar trebui să fie decât preaplinul unei tăceri.
George Bacovia
Bogăţia e vulcanul... puterii, lava lui... soldaţii.
Corneliu Vornicu