Micuţele zâne (puterile latente ale subconştientului), atunci când concep un roman, mi-l transmit capitol cu
capitol, astfel încât, eu, presupusul autor, nu ştiu niciodată cum se va derula acţiunea în continuare. Nici măcar această parte a muncii mele, care se desfăşoară ziua, când sunt treaz şi conştient, nu o pot considera ca fiind a mea, căci îmi dau seama că aceste zâne sunt chiar şi atunci alături de mine, inspirându-mă.
Robert Lalonde
Avantajul unui punct de vedere astrologic porneşte din faptul că trăieşti în acord cu natura, nu te înstrăinezi de la ea.
Thomas More
Fantezia le este dată oamenilor ca o despăgubire pentru ceea ce nu sunt, iar umorul pentru ceea ce sunt.
Albert Camus
Stai în faţa oamenilor de care te temi şi spune-le ce-i în mintea ta – chiar dacă vocea ta tremură.
Maggie Kuhn
Sentimentul nu-i totuna cu raţionamentul, raţiunea nu-i totuna cu plăcerea şi, cert, plăcerea nu-i deloc o raţiune.
Balzac
Incestul este preferabil homosexualităţii, pentru că dă o şansă procreării.
Emil Popescu
Nu vorbi de rău deoarece trezeşte curiozitatea în inimile celor tineri!
Jean-Paul Sartre
Când sluga îşi dă cu părerea, deja e depăşită măsura. Nu vă miraţi dacă urmează retorsiunea.
Nicolae Mareş
Binele şi răul dăinuie în conştiinţa noastră. Învinge cel mai tare.
Nicolae Mareş
Mă tot gândesc la cât de mult pot să gândesc.
Mircea Geoană