sau le îndrăgim. De aceea femeile, în dorinţa ca tovărăşia lor să nu înceteze curând a fi o plăcere, să-şi dea silinţa a se comporta în aşa fel încât să-şi poată atrage o cât mai îndelungată preţuire.
Giacomo Leopardi
Fie că are şaizeci sau şaisprezece ani, tânăr este cel care continuă să se mire şi să se simtă încântat. Este omul care, asemenea copilului nesăţios, întreabă: "Şi pe urmă...?"
Samuel Ullman
Toate stau, aşadar, sub o structură: unitatea sintetică, adică acea unitate care se diversifică şi se multiplică, aşa cum o ficus indica, arborele indian, devine pădure.
Constantin Noica
Când ai un copil este ca şi cum ai spune: m-am născut, am gustat din viaţă şi am constatat că este atât de bună că merită să fie înmulţită.
Milan Kundera
Dezvoltarea îşi merită totdeauna preţul deoarece alternativa este o viaţă limitată, cu potenţial nerealizat.
John C. Maxwell
Un mânz neinstruit foarte rar va ajunge un cal puternic.
Gustave Flaubert
Dintre două rele, nu-l alege pe cel mai bun, alege-le pe amândouă.
Oscar Wilde
Planetele sunt un fel de ursitoare.
Mariana Cojocaru