Nu mănânc sărat, nu beau decât sucuri naturale. Când eram mică, părinţii mei erau săraci şi nu aveau bani să-mi cumpere prăjituri, aşa că m-am obişnuit cu timpul, iar acum nu mai simt nevoia de aşa ceva. Chiar dacă a plecat de la ceva trist, consider că şi asta m-a ajutat în decursul anilor să mă menţin în formă.
Rodica Popescu Bitănescu
Dă-le celorlalţi speranţă, fă-i să-şi dorească să fie mai buni. Arată-le că ai încredere în capacităţile şi flerul lor. Arată-le că pot învăţa cu uşurinţă.
Dale Carnegie
Faptul că Iisus din Nazaret a murit pe cruce este un eveniment istoric; faptul că Cel care a murit astfel era Fiul lui Dumnezeu este subiectul unei revelaţii.
Robert Anderson
Să acţionezi pe baza celor mai profunde amintiri şi sentimente acumulate în memorie din vieţile anterioare înseamnă să acţionezi conform propriei karme.
Alexandra Moşneaga
Dacă vine duşmanul şi-ţi cere pământ, dă puţin de la tine, numai să iasă. Şi dacă mai vrea, mai dă-i puţin;dar dacă vrea s-ţi ia tot şi să îţi ia şi familia, atunci îţi iese sabia creştină din teacă.
Boris Marian Mehr
Când eşti tânăr, te porţi ca şi cum nu ai îmbătrâni niciodată. Când eşti bătrân - ca şi cum nu ai fi fost niciodată tânăr.
Codrin Ştefan Ţapu
Viteazul priveşte pericolul, cutezătorul îl caută, nebunul nu-l vede.
Nicolae Iorga
Iarna fără zăpadă - sărac cerşind o mantie regală.
N. Petrescu-Redi
Orice sclav are în mână arma de-a zdrobi robia.
William Shakespeare
Lucreţiu, Bossuet, Baudelaire - cine a înţeles carnea mai bine decât ei, carnea cu tot ce-i putred, cumplit şi scandalos de efemer în ea?
Charles Bukowski