să faci politică, spun doar că, înainte să se ocupe de politică, fiecare trebuie să se ocupe de viaţa lui, de sufletul lui, şi că cele mai înţelepte măsuri politice într-un stat cu 100 milioane de locuitori au mai puţin efect decât îndreptarea morală şi religioasă a vieţii unui singur om din aceste 100 milioane.
Lev Tolstoi
Iubirea începe printr-un fulger de simpatie încântătoare, se substanţializează cu tandreţe infinită şi se sintetizează în supremă adoraţie.
Samael Aun Weor
Nu îndepărta oamenii care ţin la tine şi care te iubesc. S-ar putea ca într-o zi, distanţa să fie atât de mare, încât aceştia vor uita drumul înapoi către inima ta.
Alexandru Chermeleu
Niciodată nu vei fi dezamăgit dacă-ţi vei păstra întotdeauna un ochi îndreptat spre un teritoriu necunoscut, în cazul în care vei fi provocat; şi te vei distra.
Kirstie Alley
Dacă viaţa unui om depinde de alt om, grea răspundere are acel om! Iar dacă toţi oamenii ar şti că viaţa lor depinde de Dumnezeu, atunci fiecare ar preţui viaţa semenului său!
Lewis Carroll
"Frate ca frate, dar brânza cu bani". Da, pentru brânzari.
Nicolae Iorga
Istoricul instituţiilor ştiinţifice este întotdeauna o pagină de viaţă culturală a unui popor.
Ludovic Mrazek
Durerea poate fi respinsă.
Marianne de Pierres
Nicio plăcere nu e mai mare în lume decât plăcerea de a modifica schiţa unui scriitor.
David Boia
Problema vieţii este faptul că sunt atât de multe femei frumoase şi prea puţin timp.
John Barrymore