nici o rezistenţă; o beatitudine a simţurilor care depăşea senzualitatea, ca şi cum ar fi participat la ea o fericire cerească, la o stare de Har. La început starea se susţinea numai din priviri. Apoi am început sa ne atingem mâinile, fără a ne despărţi totuşi, ochii. Strângeri barbare, mângâieri de devot.
Mircea Eliade
Copilul dificil este copilul nefericit. El este în război cu el însuşi; şi, în consecinţă, este în război cu lumea.
A.S. Neill
Este atât de uşor să te pierzi în viaţă. Însă trebuie să fii puternic şi să mergi mai departe.
Beyonce Knowles
Nu este alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor.
Miron Costin
O femeie mulţumită cu ea şi cu viaţa pe care o are (cu bune şi cu rele) este o femeie care va atrage toate privirile.
Alina Gavrilă
Nu tot timpul planurile ies perfect, dar de fiecare dată ai ceva de învăţat care te va duce mai departe.
Pera Novacovici
Câinele de stârvuri nu moare.
George Budoi
Un alcoolic este un om pe jumătate mort.
Vadim Ungureanu
În dragoste ca şi în sport, statutul de amator trebuie păstrat cu stricteţe.
Robert Graves
Nicio religie nu poate să-şi menţină puritatea atunci când biserica devine vasalul supus al statului.
Felix Adler