O societate devine paşnică, prosperă, civiliatorie, înţeleaptă, atunci când protejează, dezvoltă şi modernizează nu atât
grupurile sociale formalizate, secundare, cât mai ales, multitudinea grupurilor primare (familia, grupurile de prieteni, colegii de clasă/de facultate, echipele de specialişti din toate instituţiile sociale, grupurile profesionist-afective din societatea civilă).
H. Cooley
Tocmai datorită acestei mari puteri a subconştientului, Shakespeare a reuşit să perceapă adevărurile profunde, ascunse majorităţii oamenilor din acea vreme.
Joseph Murphy
Nu poţi fi departe de un om cât timp îl iubeşti, fiindcă îl porţi în suflet. Aşadar, ar putea, oare, să fie cineva mai aproape de tine decât în propriul tău suflet?
Irina Binder
Din decembrie şi până în martie, pentru mulţi dintre noi există trei grădini: grădina de afară, grădina din ghivece dinăuntru şi grădina ochiului minţii.
Rabindranath Tagore
Te iubesc şi te voi iubi până când voi muri şi, dacă există o altă viaţă după moarte, te voi iubi şi atunci.
Dumitru Delcă
Oricâţi copii are mama, toţi sunt ai ei, şi numai cel mic – al tatei.
Grigore Vieru
Pe oamenii adevăraţi, înfrângerile vieţii îi transformă în luptători de elită!
Elena Stan
Personalitatea oamenilor nu este o uniformă pe care o stabileşte cineva şi alţii sunt obligaţi să o îmbrace!
Viorel Muha
Când libertatea e în pericol, preşedintele mai graţiază un lot de puşcăriaşi.
Victor Martin
Cred în Dumnezeu, doamnă! Pentru că tu eşti Dumnezeul meu.
Valeriu Butulescu