– altfel zis repulsia resimţită luând cunoştinţă de aceste idei – există o relaţie de la cauză la efect. Conchid că dacă visul este confuz, el este astfel din necesitatea de a nu trăda anumite idei latente pe care conştiinţa le dezaprobă. Astfel se explică acţiunea de deformare, care pentru vis este o adevărată deghizare.
Sigmund Freud
Te provoc să te gândeşti de cel puţin 2 ori înainte să spui că nu poţi să faci ceva şi abia apoi să îndrăzneşti să te plângi.
Marius Simion
Nu dascălul carele în toate zilele în şcoală învaţă, ci acela ce împodobeşte viaţa ucenicilor cu vrednicii şi învăţături, fericit şi la nume vestit este, şi a fi se cade.
Dimitrie Cantemir
Dintre toate pasiunile şi poftele noastre, setea de putere este prin natura ei cea mai aprigă şi cea mai antisocială deoarece fala unui singur om cere supunerea întregii mulţimi.
Edward Gibbon
Timpul produce mai multe ravagii asupra asupra unei femei frumoase decât asupra unei femei urâte, şi mult mai multe decât asupra unui bărbat frumos. Ceea ce zeii i-au dat femeii frumoase la tinereţe cu o mână, îi iau la bătrâneţe cu două.
Marius Robu
Cerul era înstelat şi era atât de frumos încât mă întrebam cum sub un asemenea cer oamenii pot fi în duşmănie unii cu alţii.
Dostoievski
Cine e prea mândru de funcţia lui dezvăluie faptul că n-o merită.
Marie Leszcynska
Orice iubire este întotdeauna unică şi făgăduinţa ei este ca răsăritul primei dimineţi.
Paul Evdokimov
Bănuielile cuibărite în sufletul cuiva, aşezate în şir ca minele, una după alta, nimicesc iubirea prin explozii succesive.
Naum Smarandache
Îngeraşul trebuie schimbat, dar îngeraşul nu se schimbă.
Marin Moraru