supremă şi ca o frumuseţe neasemuită, pe care mijloacele noastre modeste le pot percepe numai în cele mai primitive forme – această cunoaştere, acest sentiment se află în centrul adevăratei religiozităţi. În acest sens, dar numai în acest sens, aparţin categoriei oamenilor profund religioşi.
Albert Einstein
Îmi place un anumit stil de spectacol, îmi place pacea, îmi place un anumit ritm, îmi place mult comedia, toate acestea amestecate cu drama din viaţa mea.
Amy Sherman-Palladino
Există un loc în fiecare copilărie, un loc fermecat în care culorile sunt mai luminoase, aerul proaspăt, iar dimineaţa mai aromată decât oricând.
Ion Untaru
Nu-ţi face griji dacă nimeni nu-ţi vede lacrimile şi acestea se întorc din drumul lor. În tine se află singura floare care poate fi udată cu lacrimi: sufletul.
Ionuţ Caragea
Bărbaţii de spirit, cuprinşi de uimire când îşi descoperă rivali printre femei, nu ştiu să le judece nici cu generozitatea unui adversar, nici cu indulgenţa unui protector.
Doamna de Stael
Am întâlnit un om aşa de incult, încât citatele clasicilor le concepea singur.
Stanislaw Jerzy Lec
Fiecare pentru sine, Dumnezeu pentru toţi.
Omraam Mikhael Aivanhov
Nu ne simţim umiliţi de greşelile comise de noi, ci de gândul că această umilinţă poate fi văzută de toată lumea.
Milan Kundera
Legea e ca pânza de păianjen: viespea o rupe, iar musca se încurcă în ea.
Maria Pawlikowska-Jasnorzewska
Dacă dorim să vedem în jurul nostru o schimbare, trebuie să începem prin a ne schimba noi înşine în sensul dorit.
Mahatma Gandhi