toate, din suprema lege a conservării naţionalităţii, cu orice mijloc şi pe orice cale, chiar dacă mijlocul şi calea n-ar fi conforme cu civilizaţia şi umanitarismul care azi formează masca şi pretextul cu care Apusul se luptă cu toate civilizaţiile rămase îndărăt sau eterogene.
Mihai Eminescu
Un om fericit nu este unul care trăieşte într-o anumită combinaţie de împrejurări, ci mai mult unul care are o anumită combinaţie de atitudini.
Hugh Downs
Deşi subconştientul este constructorul corpului vostru, nu-l puteţi vedea, nici auzi, nici să-i percepeţi în vreun fel activitatea tăcută şi discretă.
Cornelius Enescu
Sunt om bun, dar nu un înger. Eu fac păcat, dar eu nu sunt diavolul. Sunt doar o fată mică într-o lume mare, în încercarea de a găsi pe cineva să iubească.
Marilyn Monroe
Mama m-a făcut de vreo 3,800 kg, foarte mică, fără dinţi şi fără păr. Apoi, am avut norocul să întâlnesc un stilist bun şi un dentist rezonabil.
Daniel Aurelian Rădulescu
Dacă am avea totul, am fi nimic. Dacă nu am avea nimic, am fi liberi.
Angela Furtună
Răul moare doar istovindu-şi vitalitatea. De aceea, triumful moralei implică un exerciţiu dureros în mocirlă.
Emil Cioran
Vlaicu-Vodă era un funcţionar model care avea un randament deosebit ca domn.
Ioan Frenţescu
Nu am niciun sentiment patriotic, dar am simţul comunităţii.
Chrissie Hynde
O gândire sau o acţiune negativă este resimţită dureros de mii de organisme.
W.M.L. Jay