sunt dispuşi să renunţe la propriul orgoliu şi să accepte că "vina" e undeva între ambele părţi, iar ea contează prea puţin în comparaţie cu găsirea unei soluţii. Vorba aia: când ţii ca orbul de bâtă de ideea ta, s-ar putea să piezi din vedere faptul că şi tu eşti parte activă a problemei care s-a ivit.
Marius Simion
Câteodată ne holbăm atât de mult timp la o uşă care se închide, încât noi o vedem prea târziu pe cea care este deschisă.
Alexander Graham Bell
Dragă Matematică, îţi doresc să creşti mare, să te maturizezi şi să îţi rezolvi singură problemele!
Marius Iana
Dacă găseşti o soluţie bună şi devii ataşat de ea, soluţia poate deveni următoarea ta problemă.
Robert Anthony
Dumnezeu nu poate fi cuprins într-o carte, nici într-un lăcaş, nici chiar în univers, El e deasupra tuturor.
David Boia
Se spune că primii 70 de ani din viaţă sunt cei mai grei. În continuare totul merge ca pe roate.
Erich Maria Remarque
Nu-mi plac fetele tinere. Marii pictori le-au evitat totdeauna. Femeile prea crude n-au materialitate, n-au culoare.
Nicolae Bunduri
Dacă amorul n-ar fi făcător de minuni, n-ar face nimeni din el o divinitate.
Abatele Prevost
Iubirea n-are nevoie de răsplată, iertatea nu e o slăbiciune.
Vasile Pârvan
Dezvoltându-le judecata facem femeile să înţeleagă nefericirea soartei lor.
Doamna de Stael