Una dintre satisfacţiile mele cele mai mari este că, prin înfiinţarea Institutului de Fizică Atomică,
s-a realizat posibilitatea de a se creşte în ţară cadre de fizicieni eminenţi — dintre care mulţi au lucrări deja cunoscute în lume, aducând prestigiu ştiinţei româneşti şi asigurând schimbul de mâine în acest sector. Ei realizează un aport însemnat, pentru economia ţării, prin lucrările lor.
Horia Hulubei
Când ai de făcut o lucrare, nu te gândi mereu la întregimea ei; execută fragmentul care-l ai în faţă şi, când ai terminat cu el, mergi mai departe.
Georg Christoph Lichtenberg
În echipele bune există o anumită legătură între sportivi. Comunică unul cu altul şi îşi sacrifică gloria personală pentru a îndeplini ţelul comun al echipei.
Dave DeBusschere
Sunt copia muritoare, de duzină, a veşniciei, capodoperă al cărei original nu l-a văzut nimeni. Şi nu privindu-mă veţi şti splendoarea ei reală.
David Boia
Să dai vina pe speculatori atunci când vine vorba de criza financiară este un obicei care datează încă de pe vremea vechilor greci. Aproape întotdeauna este răspunsul greşit.
Larry Summers
Soarele cade la apus, şi moartea nu mai vine.
Mihail Bulgakov
Momentele ocazionale de tacere pe care le-a avut au facut conversatia lui chiar incantatoare.
Sydney Smith
Să critici e simplu, mai greu este să găseşti argumente pentru a lăuda.
Dan Costinaş
Dacă destinul nu depinde de tine, de tine depinde ce faci cu ceea ce îţi dă destinul.
Octavian Paler
Numai oamenii cu acelaşi grad de discreţie devin cu adevărat intimi. Restul – caracter, cultură, gusturi – are puţină importanţă.
Paul Valery