duce la un complex de descoperiri suplimentare. Corolar din aceasta, noi aflăm că abia ce reuşim să rezolvăm o problemă că suntem copleşiţi de o mulţime de probleme adiţionale, primindu-ne într-un mod foarte frumos răsplata de probleme care până atunci au fost necunoscute, anterior neidentificate şi până în prezent nerezolvate.
Buckminster Fuller
Unde este bucurie, există creaţie. Unde nu este bucurie, nu este creaţie: învaţă natura bucuriei.
Ursula Yvonne Sandner
Gheaţa e stearpă. Dacă ne lăsăm minţile cuprinse de îngheţul tradiţiei nu putem zămisli idei noi.
David Joseph Schwartz
Cu vorbe nu desfaci ceva deja făcut, câştig nu ai când dojeneşti după ce faptu-i împlinit, rost nu are să condamni trecutul.
Confucius
Nu este cu putinţă să birui pe duşmanii din afara cetăţii, înainte de a pedepsi pe cei dinlăuntrul ei.
Demostene
Totul începe ca o realitate internă şi apoi este externalizată prin percepţie.
Christopher Langan
Rugăciunea este zâmbetul sfinţilor în faţa părinţilor...
Valeria Mahok
Este greu, dacă nu chiar imposibil, să-i dai peste nas unei femei frumoase; ea rămâne frumoasă, iar dijana ricoşează.
Winston Churchill
Strălucesc când soarele luminează, e de înţeles, dar ca să strălucească şi când sunt în întuneric, au nevoie de lumina lor interioară.
Elisabeth Kubler-Ross