cu care se ridică ori de câte ori viaţa îl îngenunchează, spiritul liber, bunătatea, generozitatea cu care împarte tot ce are mai bun şi mai frumos, credinţa şi iubirea cu care se dăruieşte lumii... Iar fără aceste comori, până şi cei mai bogaţi oameni sunt foarte, foarte săraci...
Irina Binder
Pedeapsa capitală e la fel de greşită ca leac al infracţiunilor cum este o donaţie ca leac al sărăciei.
Henry Ford
Dacă oamenii şi-ar putea vedea epitafurile scrise de prietenii lor, ar crede că au nimerit într-un mormânt greşit.
Monica Bârlădeanu
Nu trebuie să numim ştiinţă decât ansamblul reţetelor care reuşesc întotdeauna. Restul e literatură.
Paul Valery
Fiţi un etalon de măsură. Unii oameni nu sunt obişnuiţi cu un mediu înconjurător de la care se aşteaptă excelenţa.
Steve Jobs
Noi am fost crescuţi pentru a concura, pentru a vrea mai mult! Mai mult! Şi mai mult! E un mod de viaţă. E bazat pe lăcomie.
Sandy Duncan
Femeii căreia nu îi place să gătească, îi va trebui o zi întreagă să pregătească ingredientele.
Woody Allen
Nu poţi să te întorci în trecut să schimbi ceva din viaţa ta, dar până mai poţi, fă din prezent un trecut fără regrete.
Ana Haz
Regula nr. 1: Niciodată să nu pierzi bani. Regula nr. 2: Nu uita niciodată regula nr. 1!
Vintilă Nicu
Pe femei ori le iubeşti, ori le înţelegi.
Oscar Wilde