de latitudine, pentru a se observa de oricine stelele ce se lasă pentru Iaşi mai în jos, în spre sud; dar, între cerul Berlinului sau al Stockholmului şi acela al Bucureştilor, deosebirea se simte mult. Polara e mult mai aproape de zenit pentru cei din Stockholm, de pildă, însă în schimb sunt multe constelaţii sudice, pe cari cei din Stockholm nu le văd, pe când pentru noi sunt ridicate mult de-asupra orizontului.
Victor Macarevici
Dacă nu dăm de lucru mâinilor noastre, în sensul bun al cuvântului, are grijă îngerul decăzut să ne dea el de lucru.
Ion Untaru
Apa a trecut, pietrele au rămas şi din piatră în piatră păşeşte adevărul spre viitorul său nemărginit.
Ion Velican
Cel ce caută fericirea altundeva decât în propria conştiinţă e ca melcul care umblă pentru a-şi găsi casa.
Constancio Vigil
Cum ar putea cineva să suporte cel mai uşor o nenorocire? Dacă s-ar uita la duşmanii săi, cărora le merge mai rău.
Thales
Numai acela poate să-şi dea seama cât de dulce şi scumpă inimii şi ochilor e dimineaţa, care a suferit cumplit în timpul nopţii.
Mihu Dragomir
Putem visa orice! Dar putem trăi ce-am visat?
Mihai Tokolyi
Prietenul se câştigă prin fidelitate, modestie şi generozitate.
Nicolae Iorga
Viaţa? Un izvor de apă amară.
Umberto Saba