solar; prin acest cordon ea îl hrăneşte. În momentul naşterii, această legătură se rupe, de aceea putem spune că naşterea nu e altceva decât trecerea dintr-o stare de dependenţă într-o altă stare, de independenţă, de libertate. Dar în realitate, omul nu e complet independent, plexul său solar e legat cu un alt cordon ombilical, un cordon eteric, de Mama Natură, care îl poartă, îl susţine şi îl hrăneşte.
Laurenţiu Orăşanu
Nu există oglindă mai limpede pentru un om decât prietenul revenit după o absenţă îndelungată.
Naghib Mahfuz
Convingerea celor bogaţi că cei săraci sunt fericiţi nu este cu nimic mai stupidă decât convingerea celor săraci că cei bogaţi sunt.
Mark Twain
Ne lovim iarăşi de semantică. Dacă folosim cuvinte, există un pericol foarte mare ca acestea să fie greşit interpretate.
Luci Frederiksen
Ah, dacă ar fi să mă alegi şi să-mi spui că sunt al tău, iubire, ai fi în fiecare zi Valentina mea!
Thomas Hood
Orice pasăre ciuguleşte cu ciocul ei.
Alexandru Ştefan-Saşa
Oamenii sunt produsele dorinţelor lor. Orice ţi-ai dori cu suficientă putere, ai o şansă foarte mare să primeşti.
Burt Goldman
Oamenii se apropie de intangibilul adevăr prin mijlocirea unei succesiuni de greşeli.
Aldous Huxley
Vorba din casă afară nu trebuie scoasă.
Mitică Ion