Dacă grecii au inventat tragedia, romanii epistola şi Renaşterea sonetul, generaţia noastră a inventat o
nouă literatură, acea a mărturiei. Toţi am fost martori şi toţi simţim că va trebui să stăm ca mărturie pentru viitor. Şi aceasta a devenit o obsesie, singura şi cea mai puternică obsesie care a marcat toate vieţile, toate visele, toată munca acestor oameni. Chiar şi cu un minut înainte să moară au crezut că asta trebuie să facă.
Elie Wiesel
Cel mai bine se înţeleg nu cei care vorbesc aceeaşi limbă, ci cei care împărtăşesc aceleaşi sentimente.
Rumi
În cele din urmă, poemul nu este ceva ce vedem ci, mai curând, o lumină datorită căreia putem vedea, iar ceea ce zărim este viaţa.
Robert Penn Warren
Eu întotdeauna am fost pentru tine şi tu întotdeauna ai fost pentru mine celălalt capăt al firului.
Italo Calvino
Ochilor noştri adesea le scapă greşeli, dar boala judecăţii constă în a nu le putea percepe când ţi le dezvăluie altul.
Michel de Montaigne
Între prieteni, uiţi totul: inclusiv că trăieşti!
Costel Zăgan
Dragostea e atunci când unu plus unu fac unu!
Nicolae Dărăbanţ
Gândirea e întotdeauna veche, pentru că gândirea este reacţia amintirii ca ştiinţă şi experienţă. Gândirea e materie.
Krishnamurti
Primul lucru pe care îl pierzi la o dietă este masa creierului.
Margaret Cho