Domnul Iulian Enka îi solicită domnişoarei consilier o scurtă întrevedere, între patru ochi. Lia, uşor
speriată, se întreba în gând ce dorea de la ea acel domn blond. Probabil că nu s-o felicite pentru acţiunea ei. O clipă privi spre Lucian, de parcă i-ar fi solicitat ajutorul, dar el n-avea cum s-o ajute. Îi făcu doar un semn discret, că totul e-n ordine. Oare chiar aşa era? Ar fi preferat să nu vorbească deloc cu tatăl celui pe care ea-l acuzase pe nedrept, către Comisia Disciplinară, dar nu-l putea refuza.
Cornelia Georgescu
Întreaga sarcină a tratamentului psihanalitic ar putea fi rezumată în formula: transformarea oricărui inconştient patogenic în conştient.
Sigmund Freud
Oamenii care ajung eroi trecând printr-o traumă riscă să devină călăii celor pe care-i iubesc cel mai mult.
Dennis Lehanne
Pofta vagabondării să nu biruie inima ta, căci vagabondarea împreunată cu pofta strică mintea cea fără de răutate.
Mircea Pavelescu
Nu supraestima ce ai primit şi nici nu invidia pe alţii. Cel ce îi invidiază pe ceilalţi nu obţine pacea minţii.
Buddha
Arta ar trebui să ofenseze oamenii pentru că arta ar trebui să provoace oameni.
Eriq La Salle
Ce faci pentru tine, dispare odată cu tine, ce faci pentru alţii, rămâne pentru eternitate.
Albert Einstein
Peste orice prăpastie se poate construi o punte către iubire!
Iulia Mirancea
Veşnica problemă a canibalului – unde să găsească un om?
Zvonimir Balog