Xenofon –considerat de unii ca întemeietorul şcolii eleate şi cu orice s-ar spune, un atât de clar ponunţat scepticism, care spunea că dacă boii şi caii şi-ar zugrăvi zeii i-ar infăţişa ca boii şi caii cei mai aleşi. Aşa şi oamenii, au înzestrat un om cu toate însuşirile ce li se păreau lor mai grozave, fiecare din ele împinsă la perfecţiune şi au zis: "Acesta e Dumnezeu".
Jeni Acterian
Adevărata ştiinţă nu este speculativă; foloseşte ipoteze, dar nu le adoptă, ca şi cum acestea ar fi fost deja demonstrate.
Cleveland Abbe
De regulă, mostra este întotdeauna de o calitate mai bună decât cea pe care o găseşti apoi în stocurile magazinelor.
Calvin Klein
Nu-mi rănesc atâta sufletul sălbaticii care frig şi mănâncă trupurile morţilor, cât cei care îi chinuiesc şi îi persecută cât sunt vii.
Michel de Montaigne
Un oraş nu te bucură cu cele şapte sau şaptezeci şi şapte de minuni, ci cu răspunsul pe care ţi-l dă la ce i-ai cerut.
Italo Calvino
În iubire, oboseala e ca apa în pantofi.
Vasile Ghica
Cea mai nobilă întrebare în lume este aceasta: Ce bine pot face eu aici?
Benjamin Franklin
Senzualitatea firească a vârstei se lupta cu mistica erotică.
George Călinescu
Când îmbătrâneşti, nici de iubit cum ar trebui nu mai iubeşti.
Nicolae Mareş