Noi suntem cei morţi. Singura noastră viaţă normală se află în viitor. Vom lua şi noi parte la ea, deşi pe-atunci nu vor mai exista din noi decât câte-o mână de pământ şi câteva aşchii de os. Dar cât de îndepărtat este acel viitor nu avem cum şti. S-ar putea să vină abia peste o mie de ani. În momentul de faţă nimic nu se poate întreprinde, decât să încerci să extinzi, încetul cu încetul, aria de gândire normală.
Vasile Paul Maxim
Cea mai incitantă frază care poate fi auzită în cercetarea ştiinţifică, cea care anunţă noi descoperiri, nu este "Evrika!", ci "Ce ciudat..."
Isaac Asimov
Cred că lucrul pe care trebuie să-l faci în viaţă este să te bucuri de călătorie în timp ce o faci.
Johnny Depp
Arta este un adaos, o modificare şi o completare mai mult sau mai puţin inspirată a noastră la ceea ce a creat Dumnezeu prin natură.
Viorel Muha
Nu mă las terorizată de imaginea mea publică, nu văd de ce să-mi duc viaţa raportându-mă la nişte aşteptări exagerate ale oamenilor.
Victor Becheanu
Aşa îi spuse fierul magnetului: te urăsc pentru că mă atragi, dar nu ştii să mă reţii.
Friedrich Nietzsche
Eu nu fac moda, eu sunt moda.
Coco Chanel
Dacă n-ar fi poveşti în lume, cum ar trăi biata lume?
H. Hesse
Omul inimos ca un pom frumos: el te umbreşte, el te hrăneşte, el te încălzeşte.
Costel Vlădescu