trăise multe. Nu părul, şi nimic altceva din aceste semne naturale, ci un lucru nedefinit, sufletesc. Poate privirea. Dar pînă unde privirea omului este ceva fizic? Sau poate era felul în care îşi strângea buzele, căci, cu toate că gura şi buzele sunt elemente fizice, felul de a le închide şi cutele din jur aparţin sufletului. Sau poate era chiar felul ei de a visa.
Andrei Ghita
Când va hotărî să-şi pună capăt zilelor, va anunţa din timp data, ora şi locul salvării sale.
George Geafir
Fericirea trebuie să fie cultivată. Ea este la fel cu caracterul, nu poate fi lăsată singură niciun moment fiindcă va alerga la buruieni.
Elizabeth Stuart Phelps
Prostia aparţine naturii şi n-are astfel istorie. Nici măcar în patologie nu intră proştii, fiindcă au de partea lor eternitatea.
Emil Cioran
Nu cred că funcţia Congresului e aceea de a funcţiona cum trebuie. Ar trebui să tărăgăneze decizia finală.
Barber B. Conable Jr.
Eu sunt propriul meu univers, am propriul meu profesor.
Sylvia Ashton-Warner
Somn teluric. Azi, iepurii se zbenguie în craterul vulcanului stins.
Valeriu Butulescu
Îmi invidiez părinţii. Niciodată eu nu voi avea un copil atât de reuşit.
Dorel Schor
Dacă ai îndrumat limba pe calea greşită, te miri că este cu neputinţă să o mai aduci pe calea dreaptă.
Michel de Montaigne