Femeile sunt precum merele neculese. Cele mai bune sunt în vârful pomului. Majoritatea bărbaţilor nu
vor să se întindă după cele bune fiindcă se tem să nu cadă şi să se rănească. Preferă, în schimb, merele căzute pe jos, care nu sunt la fel de bune, dar uşor de luat. Merele din vârful pomului se gândesc că este ceva în neregulă cu ele, când, de fapt, sunt extraordinare. Trebuie numai să aştepte să apară bărbatul potrivit, care să fie suficient de curajos să urce până în vârful pomului.
Sigmund Freud
Dragostea bătrânilor seamănă cu florile răsărite iarna: nu au nici aromă, nici vigoarea şi nici viaţa celor de vară.
Nicuşor Constantinescu
Superstiţia este doar o frică faţă de credinţă, în vreme ce religia aduce o neclintită încredere.
Contesa de Blessington
Vreau doar să aflu ce principii fundamentale a urmat Dumnezeu în crearea Universului. Altceva nu mă interesează.
Albert Einstein
În viaţă totul se reduce la două lucruri: bani şi sex. Cine are bani cumpără sex. Cine n-are bani vinde sex. E o filozofie atât de simplă!
Doina Ioneţ
Folosim pentru pasiuni materialul ce ne-a fost dat pentru fericire.
Joseph Joubert
Nu da limbă gândurilor tale, nici acţiune vreunui gând nepotrivit.
William Shakespeare
O femeie plânge în două situaţii: când refuză să recunoască greşelile imputate sau din neputinţa de a îndrepta lucrurile.
Vasile Gavrilescu
Printre altele, viitorului îi sunt necesari oameni de viitor.
Vasile Ghica