Fiecare nouă cunoştinţă, fiecare întâlnire cu o persoană necunoscută a fost pentru mine întotdeauna o
sursă de suferinţă... care decurge poate din timiditatea mea, ajunsă aproape o manie, poate din faptul că nu simt nici cea mai mică nevoie de a fi în societatea altor oameni, poate pentru că nu sunt în stare să spun despre mine lucruri pe care nu le gândesc (ceea ce este inevitabil în contactele sociale) – pe scurt, nu ştiu ce este.
Piotr Ilici Ceaikovski
Stilul rezultă dintr-o sensibilitate specială faţă de limbaj. Aceasta nu se dobândeşte, dar se dezvoltă.
Paul Valery
O clipă de răbdare poate apăra de cel mai mare rău, o clipă de nerăbdare poate distruge o viaţă întreagă.
Voltaire
Noi nu suntem însă totuna cu egoul nostru. Acesta nu este decât o imagine de sine, o mască socială, rolul pe care îl jucăm.
Deepak Chopra
Să nu privim înapoi cu mânie, nici înainte cu teamă, mai bine să privim în jurul nostru cu luciditate.
Leland Val Van De Wall
Fiecare clipă e o picătură într-un ocean. Dar nu fiecare picătură e la fel.
Alexandra Mihalache
În locuire, trăieşte aproape de pământ. În gândire, menţine-te la ceea ce este simplu.
Lao Tse
Femeile îşi ascund şi îşi acoperă frumuseţea proprie sub frumuseţi străine.
Michel de Montaigne
Nu-mi subevaluez cititorii: cuvintele sunt flăcări cicatrizate!
Costel Zăgan