de coşmar, însoţită de mirosuri de oameni descompuşi. Nu înţeleg cum am suportat aşa ceva. Printre cei care se puteau mişca, au apărut consumatorii de carne din cadavre. Pur şi simplu se muşca dintr-un şold sau dintr-o mână, trecând peste greaţa care însoţea această ceremonie. Era foamea atât de mare încât oamenii nu mai erau raţionali, deveniseră animale.
Harry Ross
Dragostea de artă la cei care nu fac artă este, am impresia, o iluzie, iar iluziile sunt totdeauna periculoase.
Radu Petrescu
Nu pierde din vedere ce şi cine eşti şi fă totdeauna numai ceea ce se potriveşte cu personalitatea ta.
Ioan Slavici
Bogăţia nu este lipsită de avantaje, iar argumentele împotriva ei, deşi au apărut multe, nu au fost niciodată convingătoare.
John Kenneth Galbraith
Nu e rău să-ţi stabileşti scopuri, dar astea nu au nici un rost dacă nu eşti atent la detaliile de zi cu zi.
Don Shula
Este foarte trist faptul că unele cupluri nu doresc să lucreze împreună la filmări.
Matt Prokop
Văzând cine sunt cei care triumfă, nu pot să nu mulţumesc Providenţei că mi-a dat gustul pentru înfrângere.
Emil Cioran
În filmele artistice regizorul este Dumnezeu; în filmele documentare, Dumnezeu este regizorul.
Alfred Hitchcock
Mai bine să dai decât să iei.
George Geafir